Prescripția creanțelor este definită ca fiind stingerea acelei componente a dreptului la acțiune care rezidă în posibilitatea titularului dreptului de creanță de a obține obligarea subiectului pasiv la executarea obligației corelative.

               Rezultă că după împlinirea prescripției creanței, creditorul nu mai poate constrânge debitorul să facă plata, iar debitorul poate să refuze să o facă. Dar plata făcută de debitor după prescrierea dreptului creditorului, nu mai poate fi cerută spre restituire de debitor.

               Prescripția nu operează de la sine, ci numai la cererea părții interesate, iar  instanța nu poate invoca din oficiu prescripția nici dacă e vorba de stat sau de unități administrativ teritoriale.

               Un principiu important al prescripției extinctive este stingerea dreptului la acțiune privind un drept accesoriu odată cu stingerea dreptului la acțiune privind dreptul principal. Excepția de la acest principiu prezintă relevanță pentru recuperarea debitelor, și anume garanția ipotecară.

               În situația creanțelor garantate cu o ipotecă sau gaj, odată cu prescripția dreptului privind acțiunea principală nu se stinge și dreptul la acțiunea ipotecară, întemeiată pe caracterul real al ipotecii. Astfel, creditorul ipotecar poate urmări bunurile ipotecate în limita debitului garantat și poate refuza radierea ipotecii dacă creanța nu este achitată, deși dreptul la acțiunea principală a fost prescris.

               O altă excepție importantă este reprezentată de prescripția prestațiilor succesive. Deși Codul Civil prevede o prescripție deosebită pentru fiecare prestație în parte, în cazul în care aceste prestații succesive formează un tot unitar, dreptul la acțiune va fi stins printr-o singură prescripție. “Totul unitar” poate deriva din lege sau din convenția partilor. Acesta este cazul unui contract de credit care, chiar dacă este format din prestații succesive compuse din rate eșalonate, este guvernat de o singură prescripție, nu de prescripții distincte aferente fiecărei rate în parte.

               Dacă am admite teza contrară, debitorul ar fi ținut de obligația sa chiar dacă creditorul ar fi pasiv mai mult de 3 ani de la scadența creanțelor.

www.coltuc.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail