Arbitrajul este, așa cum s-a mai spus,  o justiție privată, în care părțile au facultatea de a stabili o procedură simplificată de soluționare a conflictelor (nota 1). Trăsătura dominantă a  procedurii de arbitraj o reprezintă, așadar, libertatea părților, ele fiind libere să aleagă sau nu această cale, să stabilească regulile de procedură  arbitrală, să nominalizeze arbitrii, să stabileasca locul arbitrajului etc.

HOTĂRÂREA ARBITRALĂ

Hotărârea arbitrală este definitivă și obligatorie pentru părți. Ea poate fi  desființată numai pe calea acțiunii în anulare (nota 1), dar nu pentru motive care vizează fondul cauzei, ci doar pentru excepțiile procedural prevăzute în art. 608 din Noul Cod de Procedură Civilă.

Instanța competentă să judece acțiunea în anulare este Curtea de apel în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul. Hotărârea Curții de apel de admitere a acțiunii în anulare este supusă recursului.

Hotărârea arbitrală constituie titlu executoriu și se execută silit întocmai ca și o hotărâre judecatorească.( art. 615 din Codul de procedura civila ) (nota 2)

(nota 1) Înalta Curte de Justiție și Casație a stabilit că, în situația în care părțile au decis prin  clauză compromisorie să supună litigiul dintre ele, Regulilor arbitrale ale Camerei de Comert și Industrie Paris, dar au stabilit totodată și ca legea aplicabilă contractului este legea română, devin aplicabile prevederile  din Codul de procedură civilă român referitoare la arbitraj. Potrivit art. 609 Codul de procedură civilă, părțile nu pot renunța prin convenția arbitrală la dreptul de a introduce acțiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale, renunțarea la acest drept putându-se face doar după pronunțarea hotărârii arbitrale. Întrucât, pârâta arbitrată nu a înteles să renunțe expres la dreptul său de a cere desființarea hotărârii, respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în anulare promovată este fără fundament legal (Decizia 470/2012, secția a II a civilă, www.romanianarbitration.ro.)

(nota 2) Această prevedere, menită să dea expresie obiectivului de soluționare mai rapidă a litigiilor, reprezintă o noutate în raport cu reglementarea anterioară care stipula obligativitatea investirii cu formulă executorie a hotărârii arbitrale în vederea punerii sale în executare.

 

www.coltuc.ro

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail