Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe a câştigat în calitate de coordonator, proiectul european intitulat „Different backgrounds – same opportunities in today’s Europe”, în valoare de 128.990 euro, conform conducerii instituției.
Potrivit directorului adjunct al Colegiului, prof. Maria Băilă, proiectul presupune un parteniariat strategic cu şcoli din șapte tări ale Uniunii Europene (Portugalia, Italia, Grecia, Suedia, Polonia, Bulgaria si România), iar finanțarea câștigată acoperă cheltuielile privind implementarea acestuia.
„Proiectul nostru <<Different backgrounds – same opportunities in today’s Europe>> (Contexte diferite – aceleaşi oportunităţi în Europa de azi) face parte din programul Uniunii Europene – Erasmus+ pentru perioada 2014 – 2020. Programul Erasmus+ este conceput cu scopul de a sprijini eforturile țărilor participante la program de a utiliza în mod eficient talentul și capitalul social al Europei, într-o perspectivă a învățării pe tot parcursul vieții prin corelarea sprijinului acordat învățării formale, non-formale și informale în domeniile educației, formării și tineretului. De asemenea, programul îmbunătățește posibilitățile de cooperare și de mobilitate cu țările partenere, în special în domeniile învățământului. Ideea acestui proiect de parteneriat strategic a pornit din dorinţa de a exploata această oportunitate, pe care orice şcoală din România o are, de a atrage bani europeni care să susţină activităţi cu caracter educaţional, dar cu un mare impact atât la nivelul comunităţii şcolare, cât şi la nivelul comunităţii locale. Obţinerea finanţării pentru acest proiect considerăm că este pentru noi o mare realizare care se datorează insistenţei noastre de a nu renunţa, chiar dacă şi în anii trecuţi am aplicat fără un rezultat pozitiv. Am lucrat în echipă cu colega mea Constanţa Balog, care are o experienţă mult mai bogată în scrierea şi derularea acestor proiecte internaţionale care implică atât un efort considerabil, cât şi o mare responsabilitate. “ – a declarat ieri, pentru „Mesagerul de Covasna”, directorul adjunct al Colegiului, prof. Maria Băilă.
Potrivit acesteia, în anii anteriori, Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” a mai participat la astfel de proiecte, dar în calitate de partener, ci nu de coordonator.
„Acum ne confruntăm cu o situaţie inedită, suntem coordonatori, iar responsabilitatea ce ne revine este mult mai mare deoarece valoarea totală a proiectului se ridică la 128.990 euro şi trebuie să coordonăm toate activităţile derulate în parteneriat cu celelalte şcoli din Portugalia, Italia, Grecia, Suedia, Polonia şi Bulgaria. În acelaşi timp, acest succes reprezintă şi o mare provocare. Suntem conştienţi că doar aşa putem câştiga experienţă şi încerca să accesăm şi pe viitor astfel de fonduri.” – a declarat prof. Maria Băilă.
Scopul, obiectivele și activitățile proiectului
Potrivit prof. Constanța Balog, proiectul se va focaliza pe două dintre cele mai importante priorități ale „Strategiei europene de cooperare în educație și formare până în anul 2020 “ și anume egalitatea, coeziunea socială și cetățenia activă precum și creativitatea, inovația și antreprenoriatul.
<<Am avut în vedere și alte aspecte formulate de Consiliul Europei, care se încadrau cel mai bine în tema proiectului și care se regăsesc la toate școlile implicate – incluziune socială, promovarea dobândirii de competențe și abilități, suport instituțional în abordarea problemelor cu care se confruntă grupurile vulnerabile (social, economic, etnic), migranții sau refugiații. Proiectul evidenţiază necesitatea de a dezvolta și promova valorile europene în rândul elevilor și profesorilor. Scopul este de a încuraja incluziunea socială a grupurilor vulnerabile, sensibilizarea elevilor la problemele altora și formarea și dezvoltarea spiritului cetățeniei democratice. Obiectivele proiectului, așa cum au fost definite în colaborare cu partenerii noștri constau în: abordarea dreptului la egalitate de șanse în educație în diferite țări din Europa, o mai bună incluziune și integrare a elevilor care provin din medii/ contexte diferite cum ar fi minoritățile etnice, migranții/refugiații, grupuri vulnerabile; o nouă perspectivă privind creșterea motivației pentru învățare în rândul elevilor proveniți din grupuri vulnerabile ; crearea legăturilor între elevii din diferite zone ale Europei și facilitarea accesului reciproc la cunoașterea valorilor culturale din fiecare țară”- a explicat prof. Constanța Balog.
Aceasta a afirmat că proiectul va constitui un mijloc important pentru un schimb de experiență între profesori și elevi în abordarea unor noi metode și strategii didactice.
„Elevi și profesori din diferite țări, folosind ca mijloc de comunicare o limba comună – limba engleză – vor lucra în echipe mixte pe anumite teme interdisciplinare care vor acoperi domenii precum istoria, geografia, educația cetățenească , filosofia, economie, educație interculturală. Unul dintre aspectele importante este oportunitatea de a promova înțelegerea interculturală în rândul elevilor și profesorilor, de a contribui la creșterea conștiinței culturale, de a evita neînțelegerile și de a trece peste barierele sau șocurile culturale. Schimbul de experiență între școlile partenere va urmări să identifice asemănările și diferențele în problemele cu care ne confruntăm și în același timp să găsim soluțiile adecvate. Prin colaborarea dintre profesorii care predau discipline diferite proiectul va contribui la creșterea conștiinței diversității culturale în Europa și în același timp la creșterea toleranței și deschiderii către alte culturi europene, precum și combaterea xenofobiei și rasismului.” – a spus prof. Constanța Balog.
Potrivit acesteia, proiectul se va derula pe o perioadă de doi ani. Acesta va începe la 1 septembrie 2017 și se va încheia la 30 august 2019.
„Proiectul va implica în jur de 18 elevi și 3 profesori care vor participa la întâlnirile de proiect. Numărul beneficiarilor indirecţi este mult mai mare, deoarece la nivelul unităţii vor avea loc mai multe activităţi cu un mare impact la nivelul întregii comunităţi şcolare. Deoarece este un proiect de parteneriat, în fiecare țară va avea loc câte o întâlnire de proiect unde se vor prezenta diferite materiale lucrate de elevi și profesori pe temele stabilite anterior. Spre exemplu, în Italia, prin metode non formale precum Story Telling, va fi abordată tema migrațiilor contemporane, în România, prin metoda Teatru forum vom aborda <<Egalitate și oportunități – A trăi într-o comunitate multietnică>>, în Grecia prin metoda Dezbaterii va fi abordată tema <<Egalitatea ca valoare democratică de-a lungul timpului – Între percepție și realitate>>, în Bulgaria <<Folosirea CLIL în abordarea proiectelor antreprenoriale în școală>>, în Suedia un seminar privind <<Metode eficiente de integrare a refugiaților>> etc.” – a spus prof. Constanța Balog.
Directorul adjunct al Colegiului Național „Mihai Viteazul”, prof. Maria Băilă, a arătat că proiectul are numeroase beneficii pentru elevii și dascălii implicați, reprezentând, totodată, un câștig și pentru comunitatea locală.
„Acest proiect vizează derularea unor activităţi diverse în parteneriat cu celelalte şcoli în vederea facilitării integrării grupurilor vulnerabile, a grupurilor de risc economico-sociale, a imigranţilor şi a altor categorii sociale. Evidenţiază necesitatea de a dezvolta valori democratice, cum ar fi toleranța, nondiscriminarea, respectul față de alte culturi, demnitatea umană, drepturile fundamentale, libertatea şi egalitatea între toate națiunile Europei. Proiectul nostru leagă diferite sisteme educaționale europene și sporește performanțele educaționale, oferind un schimb între diverse școli europene și lărgind o înțelegere a practicilor, politicilor și sistemelor din învățământul din diferite țări. Prin urmare, mobilitatea și cooperarea transfrontalieră vor consolida calitatea rezultatelor proiectului. Ținând cont de obiectivele propuse, ne așteptăm să descoperim noi valori democratice care ar putea să ne ajute să găsim modalități de a face față excluderii etnice și sociale a grupurilor vulnerabile de persoane. În acelaşi timp, proiectul oferă profesorilor șansa de a-și internaționaliza activitatea și de a realiza schimburi privind metodele și strategiile de predare. Elevii din diferite țări care vorbesc diferite limbi vor avea posibilitatea să lucreze împreună pe subiecte specifice și interdisciplinare care vor dezvolta competenţele în limba engleză și abilitățile TIC. În contextul actual în care tot mai mulți oameni se confruntă cu discriminarea și excluderea în școli, comunitate sau țară, prin activităţile propuse încercăm să încurajăm includerea elevilor din medii vulnerabile, deschiderea tuturor elevilor la problemele altora și creșterea competenței cetățenești. Pornind de la cele afirmate, noi ca şcoală considerăm că acest proiect este un câştig în primul rând pentru elevii noştri, pentru colectivul de cadre didactice, dar şi pentru comunitatea locală. Astfel vom contribui şi noi la promovarea imaginii atât a colegiului nostru, cât şi a oraşului nostru în ţările partenere.” – a declarat prof. Maria Băilă.
Ana Ciorici Costache