Două tronsoane pe DN 121A şi traficul feroviar pe linia Târgu Secuiesc-Breţcu rămân închise
Potrivit unui comunicat de presă transmis de purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefetului Judeţul Covasna, Erdely Andras, atenţionarea meteorologică cod galben emisă de Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie (INMH) şi-a încetat valabilitatea, în judeţul nostru.
Conform ultimelor date furnizate de INMH, vremea revine la normalul corespunzător acestei perioade. Stratul de zăpadă depus în perioada 12-14 februarie măsoară 20 cm la Baraolt, 25 cm la Sfântu Gheorghe, 33 cm la Târgu Secuiesc şi Întorsura Buzăului şi 180 cm pe Vf. Lăcăuţi.
Ieri dimineaţă a fost deschis circulaţiei drumul naţional DN2D, între Ojdula şi Tulnici, pentru autovehiculele cu tonaj mai mic de 7,5 tone. De asemenea, s-a redeschis DN 10 între Întorsura Buzăului – Buzău, circulaţia fiind permisă numai pentru autovehicule cu tonaj mai mic de 3,5 tone.
În schimb, deocamdată rămân închise două tronsoane pe drumul naţional 121A, între Valea Crişului şi Aita Medie şi între localităţile Moacşa-Leţ. Din cauza noului strat de zăpadă depus în ultimele zile, circulaţia pe linia ferată Târgu Secuiesc-Breţcu rămâne închisă.
Anna-Maria Chiţu