Econtext.ro a realizat topul judeţelor după gradul de conectare la canalizare. Judeţul Covasna se află în coada clasamentului, ocupând locul 35.

Sistemul de canalizare reprezintă un sistem de canale şi conducte care adună apele menajere din mai multe surse pentru a le evacua împreună. Deşi pare un serviciu banal, de care ar trebui să beneficieze orice cetăţean, situaţia este total diferită, în ţara noastră.
Econtext.ro a realizat un clasament al judeţelor după gradul de conectare la canalizare. Mai precis, este prezentată rata persoanelor din fiecare judeţ, care au toaletă în casă. Topul cuprinde cele 41 de judeţe ale ţării, plus Bucureşti. Cum spuneam, Covasna se află mai spre coada clasamentului, ocupând locul 35. Potrivit studiului, 40% dintre covăsneni sunt deserviţi de sistemul public de apă. Primul loc în clasament nu este ocupat de Bucureşti, aşa cum probabil ne aşteptam, ci de Cluj.

Potrivit Econtext, la nivel naţional, 51,4% dintre români au servicii de canalizare. Cu alte cuvinte, unul din doi români nu are toaletă sau duş în casă.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail