Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în aprilie 2025, de 914.741 persoane, cu 7.129 mai mare în comparație cu luna precedentă, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES.

Dintre aceștia, 828.358 erau pensionari din sistemul public, iar 86.383 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor.

În cazul pensionarilor din sistemul public, valoarea medie a indemnizației suportate de la bugetul de stat a fost de 531 de lei. Cele mai mari valori au fost înregistrate în județele: Maramureș (de 619 lei), Hunedoara (599 lei), Bistrița-Năsăud (592 lei), Cluj (589 lei) și Prahova (589 lei).

Cei mai mulți beneficiari ai acestei indemnizații erau în București, respectiv 38.606, și în județele Suceava (34.794 pensionari), Iași (30.930), Dolj (29.842), Prahova (27.430) și Maramureș (27.429).

În ceea ce privește pensionarii agricultori, indemnizația socială medie suportată de la bugetul de stat a fost de 341 de lei, valoarea cea mai mare fiind înregistrată în județele Ilfov (480 lei), Gorj (442 lei), Hunedoara (423 lei) și în Sectorul 2 al Capitalei (450 lei).

Potrivit sursei citate, numărul cel mai mare de beneficiari din rândul pensionarilor agricultori se înregistra în județul Iași (5.985 persoane), urmat de județele Botoșani (5.594), Dolj (5.364), Olt (4.894) și Teleorman (4.874).

CNPP precizează că beneficiarii sistemului public de pensii, ale căror venituri din pensii și indemnizații, cumulate, se situează sub valoarea de 1.281 de lei, încasează lunar acest cuantum, denumit „Indemnizație socială pentru pensionari”, conform prevederilor Legii nr. 196/2009, cu modificările și completările ulterioare.

AGERPRES

Sursa foto: https://www.libertatea.ro/

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail