Printr-un comunicat de presă al Prefecturii judeţului Covasna, se anunţă că în cursul zilei de ieri a fost organizată o videoconferinţă cu prefecţii în cadrul căreia s-au făcut precizări privind obliga­tivitatea declarării codului nume­ric personal, la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor ce este în desfăşurare.

„Conform precizărilor primite, codul numeric personal trebuie declarat în mod obligatoriu, pe răspundere proprie, aceasta urmând a fi folosit exclusiv în scopuri statistice. Cum am arătat şi luni, zilnic folosim CNP-ul, acesta se scrie şi se declară la aproape orice cerere sau formular, nimeni nu are de ce să se teamă să declare acest element de identificare” , a precizat prefectul György Ervin.

Acesta a mai atras atenţia că formularele trebuie să fie completate în strictă concordanţă cu normele metodologice în vigoare, orice deturnare de informaţie reprezentând un act ilegal. „Sunt convins că populaţia înţelege importanţa recensământului şi,  nici în continuare nu vom avea nici un fel de probleme în procesul de colectare a datelor”,  a spus György Ervin.

În continuare, peste media pe ţară

Pe baza datelor provenite de la Institutul Naţional de Statistică, în perioada 20-24 octombrie în judeţul Covasna au fost recenzate un număr de 47.106 de locuinţe, reprezentând 52,50% din numărul total de locuinţe estimate a fi recenzate.

Cu acest rezultat Covasna se situează pe locul doi pe ţară, după judeţul Vrancea (52,84%), media pe ţară fiind de 46,44%.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail