La sfârşitul săptămânii trecute, sâmbătă, un număr de 72 de elevi din clasele VIII-XII de la 15  unităţi de învăţământ din judeţul Covasna s-au luptat pentru a se califica la etapa naţională a Olimpiadei de Geografie. Testarea s-a desfă­şurat pe parcursul a două ore, la Grupul Şcolar Economic ”Berde Aron“ din Sfântu Gheorghe.

La finalul competiţiei, elevii de la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” (CNMV) au reuşit să se claseze pe primul loc  şi să obţină rezultatele cele mai apropiate de punctajul maxim stabilit de juriu. Prin urmare,  CNMV, prin Penciu Oana, Necşulescu Edward, Vezetescu Cosmin Dănuţ, dar şi Moisoiu Vlad de la Gr. Şc. Korosi Csoma Sandor din oraşul Covasna, vor reprezenta judeţul Covasna la faza pe ţară, care va avea loc în perioada 1 – 7 aprilie, la Craiova

Pe site-ul oficial al Inspectoratlui Judeţean Şcolar (IŞJ) Covasna au fost publicate rezultatele obţinute de elevii de la fiecare clasă şi şcoală, la nivel judeţean.

Anna-Maria  Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail