Clusterele sunt o soluţie pentru creşterea competitivităţii economice, iar judeţul Covasna este un exemplu de bună practică în acest sens, a declarat marţi, preşedintele Klaus Iohannis, care a efectuat o vizită de lucru la Sfântu Gheorghe.
Şeful statului a mai spus, în cadrul unei întâlniri avute la sediul Consiliului Judeţean Covasna cu reprezentanţii clusterelor, asociaţiilor profesionale şi incubatoarelor de afaceri din zonă, că încurajează acest tip de asociere care ar putea conduce la dezvoltarea economică la nivel regional şi naţional şi ar putea contribui, de asemenea, la dezvoltarea învăţământului tehnologic, formă de educaţie care ar impulsiona orientarea în domenii-cheie în care este o foarte mare nevoie de competenţe practice.
Vicepreşedintele Asociaţiei Clusterelor din România, Vajda Lajos, a declarat pentru AGERPRES că a avut prilejul de a-i vorbi preşedintelui despre importanţa „specializării inteligente” în Regiunea Centru, precum şi despre activitatea clusterelor înfiinţate în urmă cu 5-7 ani.
Vajda Lajos a mai spus că „dacă vrem să vorbim despre viitorul României şi despre dezvoltare reală, atunci trebuie să discutăm atât despre potenţial, cât şi despre soluţii noi, moderne, inovative”, care să ne poziţioneze pe plan internaţional.
În cursul dimineţii, Klaus Iohannis a vizitat judeţul Harghita, iar după vizita în judeţul Covasna a plecat în Vrancea, unde participă la un ceremonial militar la Mausoleul Mărăşti, cu prilejul comemorării a o sută de ani de la bătăliile ce au avut loc în această zonă în timpul Primului Război Mondial.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES