Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe a organizat, vineri, aniversarea a 40 de ani de existenţă şi de activitate. La acest important eveniment din viaţa CSM au fost prezenţi sportivi, antrenori,  reprezentanţi ai Federaţiei Române de Atletism şi de Handbal, ai autorităţilor locale, ai sponsorilor.

„Graţie unor tehnicieni devotaţi, unor sportivi talentaţi, unor administratori pricepuţi, CSM Sfântu Gheorghe a fost, timp de patru  decenii, un etalon pentru sportului românesc. Arhiva CSM înregistrează mii de medalii la campionatele naţionale, sute de medalii balcanice, alte sute de prezenţe şi medalii la campionate europene şi mondiale, precum şi numeroase participări la competiţia supremă  a sportului- Jocurile Olimpice. Atletismul, luptele libere, handbalul, artele marţiale, gimnastica sau judo-ul au adus satisfacţii greu de reprodus în cuvinte şi au făcut celebru numele unui oraş mic de provincie, din inima ţării. Adversarii i-au respectat, spectatorii i-au aplaudat şi ziariştii i-au lăudat, fie ei tehnicieni sau sportivi. Mai mult decât atât, numele CSM este sinonim cu o bază sportivă pe care s-au antrenat cei mai de seamă sportivi ai României, o bază sportivă care a găzduit competiţii de anvergură şi care s-a aflat mereu în dezvoltare. Graţie performanţelor şi a muncii asidue a administratorilor, Sfântu Gheorghe are o pistă sintetică cum puţine sunt în ţară dar şi o sală de competiţii cu o suprafaţă de joc de ultimă generaţie şi dotări moderne. Astăzi, când aniversăm 40 de ani de activitate am reuşit să ne întâlnim în această formulă, chiar dacă traversăm un an foarte greu pentru sportul românesc, în ceea ce priveşte resursele” s-a arăta în mesajul aniversar. Directorul Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe, George Carcadia, ne-a spus că aceşti 40 de ani înseamnă multă muncă, în primul rând, din partea sportivilor, a antrenorilor, a fostei şi a actualei conduceri a clubului.

Artizani ai rezultatelor Clubului Sportiv Municipal

Prezent la aniversarea CSM Sfântu Gheorghe, Santa Carol, cel ce a ţinut frâiele CSM pe parcursul a zeci de ani de zile, ne-a spus, printre altele: „ E un moment important în viaţa clubului,  înseamnă că există tradiţie, să sperăm că există şi viitor. Această aniversare reprezintă  rezultatul muncii   multor sportivi şi antrenori cărora vreau să le mulţumesc şi pe această cale, e sărbătoarea lor. (…) Mă bucur că astăzi am putut să fiu aici, împreună cu cei care au preluat ştafeta, şi sper ca CSM Sfântu Gheorghe să îşi depăşească situaţia de astăzi, să aibă rezultate mai bune, să ne mândrim cu ele. (…) Sufleteşte eu nu pot să nu fiu alături de CSM, pentru că mai mult de jumătate din viaţa mea am petrecut-o aici”.

La rândul său, antrenorul Matefi Arpad, care activează în cadrul CSM Sfântu Gheorghe, de 35 de ani,  ne-a mărturisit: „ Această aniversare înseamnă şi o amărăciune că au trecut aceşti ani, şi, poate puteam să fac mai mult decât am făcut. Unii zic că poate nu sunt modest, dar am adus atâtea medalii  la Sfântu Gheorghe, încât nici nu le ştiu numărul lor, cred  că sunt vreo  500, din care 22  medalii internaţionale- europene, mondiale, şi un loc 5  la olimpiadă. (…) Eu zic că mai am de spus câteva cuvinte în acest sport, mai  pot încă,  numai să fiu sprijinit. Dacă oamenii din jurul meu vor înţelege ce vreau să obţin, şi cu cine, îşi vor da seama că putem să ajungem la o olimpiadă, poate chiar la două, dacă suntem atenţi cu nişte fete şi chiar şi cu băieţii. Numai că, trebuie să am parte de mai multă înţelegere şi sprijin- nu în privinţa muncii, ci sprijin material, nu eu, ci sportivii mei. Eu am ajuns acolo încât dau şi de la mine numai să văd că sportivul este mulţumit”.

Obişnuit să obţină rezultate bune cu sportivii săi, antrenorul secţiei de arte marţiale a CSM, Petru Oltean, care lucrează în cadrul clubului din anul 1988, ne-a spus că pentru a face performaţă, ei (sportivi şi antrenor-n.red) sunt cu munca, iar sprijinul financiar a venit, în toţi aceşti ani, din partea conducerii CSM.

Urări  la aniversare

Cu ocazia aniversării a 40 de ani a CSM Sfântu Gheorghe, ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu a transmis un mesaj de felicitare în care a spus: „Doresc să transmit Clubului Municipal Sfântu Gheorghe, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de existenţă, felicitări pentru întreaga activitate. Aceşti 40 de ani din istoria clubului îi are ca protagonişti şi actori principali pe toţi cei care, de la  înfiinţare şi până în prezent, au scris pagini frumoase în istoria sportului. În acest moment aniversar doresc Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe să continuie tot ce a făcut bun, succese notorii pe plan naţional şi internaţional, în toate disciplinele sportive cu care activează”. Au fost adresate, totodată, felicitări şi urări din partea reprezentanţilor Federaţiei Române de Atletism, a Federaţiei Române de Handbal, a autorităţilor publice locale, etc.

Cu această ocazie au fost înmânate diplome de excelenţă şi diplome de merit tuturor celor care, de-a lungul celor 40 de ani de existenţă şi activitate a CSM Sfântu Gheorghe şi-au adus contribuţia, într-o măsură mai mare sau mai mică, la creşterea acestui club şi la obţinerea rezultatelor  sportivile.

…………………………………………….

Pe 27 octombrie 1973 la Sfântu Gheorghe lua fiinţă Clubul Sportiv Oltul, instituţie sportivă care  de-a lungul anilor a reprezentat coloana verterbrală a sportului din județul Covasna. Clubul a cunoscut mai multe denumiri, începând cu CS Oltul, apoi Clubul Sportiv Muncitoresc şi în cele din urmă Clubul Sportiv Municipal, denumire păstrată până în prezent.
Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail