Membrii Clubulului Rotary Sfântu Gheorghe s-au întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute, la vila Alpin din Comandău, în vederea alegerii noii conduceri executive, respectiv a președintelui Clubului, a prezentării raportului de activitate pentru anul rotarian 2013-2014   și  stabilirii programului pentru anul Rotary 2014-2015.

Astfel, în funcția de președinte al Clubului, pentru un mandat de un an de zile, a fost ales Fulop Laszlo, acesta urmând să asigure conducerea executivă alături de Comitetul de directori compus din Lorincz Mihaly, vicepreședinte-președinte al Comisiei pentru Acțiuni interne și al comisiei pentru Acțiuni pe linie profesională; Mild Zoltan, vicepreședinte, președinte al Comisiei pentru Interes public comunitar și al Comisiei pentru Acțiuni internaționale, Nagy Laszlo, secretar, și Pildner Martin, trezorier.

În viitorul program al Clubului Rotary Sfântu Gheorghe sunt cuprinse, printre altele: menținerea legăturii permanente cu conducerea districtului precum și participarea activă la acțiunile și programele inițiate de guvernator; extinderea și îmbunătățirea legăturii cu cluburile vecine din Târgu Secuiesc, Brașov și Odorheiu Secuiesc, și, în plan internațional stabilirea contactului cu un club din Ungaria și unul din Chișinău; primirea de noi membri, printre care și femei; ridicarea numărului membrilor activi la cel puțin 25 de persoane.

Din prezentarea raportului de activitate pentru anul rotarian 2013-2014 reiese că proiectul prioritar al Clubului Rotary Sfântu Gheorghe l-a constituit susținerea financiară a Casei Rotary din municipiul reședință de județ, în cadrul programului comun derulat împreună cu Fundația Creștină Diakonia.

Astfel, pentru susținerea acestui proiect, Clubul a întreprins următoarele acțiuni: alocarea sumei de 26.574 lei ca susținere financiară; organizarea Balului Rotary ale cărui beneficii, donate integral Casei, au constituit peste 40% din susținerea financiară; reducerea costurilor cu Casa prin renegocierea chiriei pentru imobil, chirie care s-a diminuat cu 20%/lună, față de anii anteriori; evaluarae activităților celor 14 copii care beneficiază de susținere în cadrul programului; asigurarea finanțării de 1.800 lei, prin contribuție proprie  a membrilor clubului, pentru tabăra de iarnă a copiilor; participarea la acțiunile organizate la Casa Iris pentru strângerea de fonduri în vederea asigurării mesei calde pentru copii; acordarea de cadouri  constând în jucării și dulciuri copiilor, la începutul lunii iunie, cu ocazia ședinței săptămânale a clubului, la Casa Rotary.

Dintre acțiunile organizate sau susținute în cadrul comunității locale, în anul rotarian 2013-2014, merită amintite: participarea activă la organizarea Concertului de binefacere ce a avut loc la Castelul Arcuș,  pentru colegul rotarian Szilagy Zsolt, pentru care membrii clubului au donat suma de 5.350 lei, 200 euro și un tablou ce-l reprezintă pe artist în ținută de concert; contribuția la proiectul comun cu  un partener din Ungaria pentru organizarea taberei internaționale de vară de la Balvanyos, pentru elevi și studenți din mai multe țări; contribuția financiară pentru premierea câștigătorilor concursului de biciclete organizat în Sf. Gheorghe, în luna septembrie 2013; participarea la Balul Kiwanis și donarea sumei de 2.000 lei pentru ajutorarea copiilor cu merite deosebite; contribuția financiară pentru organizarea Zilelor Sfântu Gheorghe, în valoare de 2.500 lei; organizarea în luna mai a.c. a spectacolului de gală la Teatrul din Sf. Gheorghe, cu participarea unor artiști de muzică populară din țară, din Ungaria și Ucraina; contribuția financiară acordată filialei locale de Cruce Roșie pentru organizarea Zilei Copilului, în iunie a.c.

Clubul Rotary Sfântu Gheorghe face parte din familia cluburilor rotariene din țară, acesta fiind parte a Districtului Rotary 2241, care acoperă România și Republica Moldova. Rotary este o organizație mondială ce grupează peste  1,2 milioane de reprezentanți ai elitei profesionale, de afacrei și lideri ai comunităților locale.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail