Consiliul local (CL) Sfântu Gheorghe a aprobat  ieri  concesionarea prin licitaţie a Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân, pe o durată de cinci ani.

Viceprimarul municipiului, Sztakics Eva a declarat că acest serviciu se constituie în baza noii legislaţii referitoare la câinii fără stăpân şi, dacă vor exista oferte, va putea opera şi pe raza localităţilor limitrofe. În atribuţiile acestui serviciu vor intra, printre altele, capturarea câinilor fără stapân, înregistrarea, îngrijirea, deparazitarea, vaccinarea, sterilizarea acestora, eutanasierea câinilor agresivi ori bolnavi incurabil.

În hotărârea adoptată ieri  se menţionează că, pentru punerea în aplicare a legii, autorităţile preconizează extinderea adăpostului pentru câinii fără stăpân la o capacitate de 150 de locuri. În prezent, adăpostul de la Câmpu Frumos, înfiinţat în anul 2009, funcţionează în baza unui contract de asociere încheiat între Consiliul local Sfântu Gheorghe şi Asociaţia de protecţie a animalelor „Nez Perce” . Alocaţia lunară a Consiliului local este de 12 375 lei, iar asociaţia „Nez Perce”  contribuie cu 20% din cheltuielile aferente adăpostului, prin urmare bugetul acestuia ajunge la 16.500 lei lunar. Autorităţile sunt dispuse să suplimenteze acest buget, cu condiţia ca valoarea contractului să nu depăşească 1,2 milioane de lei plus TVA pe durata a cinci ani.

Directorul societăţii de salubritate Tega din Sfântu Gheorghe, Toth Birtan Csaba a declarat pentru AGERPRES că intenţionează să participe la licitaţie, menţionând că instituţia pe care o conduce, aflată în subordinea Consiliului local, este în măsură să creeze un departament intern care să gestioneze problema câinilor fără stăpân.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail