Peste 500 de contracte de asigurare sunt înregistrate la Casa Județeană de Pensii (CJP) Covasna, numărul fiind mai mare față de anul anterior, arată datele instituției.

„La nivelul Casei Județene de Pensii Covasna sunt înregistrate 520 de contracte de asigurare socială. Față de anul precedent, această cifră relevă o majorare importantă. În luna iunie 2015, am avut un număr de 418 contracte active.”- a declarat reprezentanta compartimentului de comunicare al Casei Judeţene de Pensii (CJP) Covasna, Köllő Piroska. Această creștere poate fi datorată conștientizării de către mai multe persoane a avantajelor care rezultă prin încheierea unor astfel de contracte, a opinat reprezentanta CJP Covasna.

„Printre avantaje se numără următoarele: se asigură posibilitatea realizării unui stagiu de cotizare necesar la solicitarea unei pensii sau a altor drepturi de asigurare socială, procedura de încheiere a acestor contracte fiind simplă. Contractul de asigurare socială este singura modalitate pentru completarea venitului asigurat, venit care va constitui baza de calcul a pensiei; contractul poate fi încheiat oricând, poate fi reziliat oricând, la inițiativa persoanei asigurate; venitul asigurat este stabilit de persoana asigurată, în limita venitului asigurat minim și cel maxim; contribuția de asigurări sociale, stabilită prin contract poate fi achitat și în avans, pe o perioadă de maxim un an.”- a declarat reprezentanta CJP Covasna, Köllő Piroska.

Ce sunt contractele de asigurare și cum se încheie astfel de contracte?

Încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Judeţeană de Pensii din raza de domiciliu, reprezintă o formă facultativă de asigurare, de care pot beneficia toți cei care doresc să se asigure în sistemul public de pensii, precum și cei care doresc să-şi suplimenteze venitul asigurat.

„În sistemul public de pensii, poate încheia un contract de asigurare socială orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să îşi completeze venitul asigurat, deci atât persoanele care nu au nicio formă de asigurare pentru pensie sau nu au niciun venit permanent, cât şi persoanele care au deja o asigurare cu contract individual de muncă sau care sunt asigurate într-un alt sistem decât cel public de pensii (avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege). Contractul de asigurare socială se încheie între: persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul ori mandatarul acesteia desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei.”- a explicat reprezentanta compartimentului de comunicare din cadrul Casei Județene de Pensii (CJP) Covasna, Köllő Piroska. Potrivit acesteia, contractul de asigurare socială se încheie în formă scrisă și produce efecte de la data înregistrării acestuia la casa teritorială de pensii.

Pentru înregistrarea contractului de asigurare socială este necesar actul de identitate – certificarea pentru conformitate a copiei făcându-se de către asigurător, dar și actul de identitate al reprezentantului, precum şi actul care atestă calitatea acestuia – dacă este cazul.

Contribuția datorată de asigurați

Cei care aleg această formă de asigurare, vor plăti lunar o contribuție de asigurări sociale. Prin contractele de asigurare, cetăţenii îşi pot asigura un venit minim de 35% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

„Este important de știut, la completarea contractului, că venitul lunar asigurat (VA) înregistrat în contract nu poate fi mai mic decât suma reprezentând 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, şi nici mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut. Câștigul salarial mediu brut în anul 2016 este de 2.681 lei. Persoanele care încheie un contract de asigurare socială vor stabili un venit asigurat la nivelul dorit, oricât între valoarea minimă şi cea maximă legală  (în 2016, venitul lunar asigurat este de cel puţin 938 lei şi de cel mult 13.405 lei). Venitul  lunar asigurat (VA) va constitui baza de calcul pentru pensie şi, lunar, va determina contribuţia de asigurări sociale datorată. Pentru anul 2016, prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat s-a stabilit o cotă legală de contribuţie de asigurări sociale de  . . 26,3%, astfel încât contribuţia lunară datorată pentru contractele de asigurare va fi de cel puţin 247 lei – pentru valoarea minimă (938 de lei) a venitului asigurat și de cel mult 3.526 lei – pentru valoarea maximă (13.405 lei) a venitului asigurat; sau între cele două limite legale, în funcţie de valoarea venitului asigurat înregistrat în contract.”- a explicat Köllő Piroska.

Potrivit acesteia, termenul de plată a contribuţiei de asigurări sociale este până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se datorează plata.

Plata se poate face la casierie; prin virament bancar; cu mandat poștal.

„Neplata contribuţiei de asigurări sociale la termenul prevăzut generează plata unor dobânzi şi penalităţi de întârziere calculate pentru fiecare zi de întârziere, până la data achitării sumei datorate.”- a transmis reprezentanta CJP Covasna.

Potrivit acesteia, contractul de asigurare socială poate fi reziliat la iniţiativa oricăreia dintre părţi, conform clauzelor prevăzute în contract, adică fie la cererea persoanei asigurate; fie din iniţiativa C.J.P. –  în cazul în care există cel puţin 6 luni de neplată a contribuţiilor datorate şi persoana respectivă nu răspunde notificărilor trimise de instituţie.

„În cazul rezilierii contractului de asigurare socială, contribuţiile de asigurări sociale achitate nu se restituie, iar stagiul de cotizare realizat se valorifică la stabilirea dreptului de pensie.”- a menționat reprezentanta CJP Covasna, Köllő Piroska.

Ana Alina Costache

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail