Consiliul Judeţean (CJ) Covasna a iniţiat în ultimii ani şapte programe de dezvoltare a localităţilor din mediul rural, pentru care a alocat 3,1 milioane de lei din bugetul propriu, în urma cărora au fost modernizate mai multe cabinetele medicale, baze sportive şi cămine culturale, iar începând din acest an va majora bugetele destinate acestora, a anunţat vineri conducerea instituţiei.

Potrivit reprezentanţilor CJ, 16 localităţi au beneficiat de programul de reabilitare şi modernizare a cabinetelor medicale, iniţiat în 2014, iar începând din acest an consiliile locale vor putea solicita maximum 25.000 de lei pentru fiecare proiect, la care vor trebui să contribuie cu aceeaşi sumă, reprezentând cota-parte.

„În ultimii ani, am alocat acestui scop în total 211.000 de lei. Astăzi personalul de specialitate din cabinetele medicale din Lemnia, Bodoc, Ghidfalău, Chichiş, Cernat, Breţcu, Zagon, Dalnic, Baraolt, Barcani, Belin, Biborţeni, Căpeni, Alungeni, Brateş şi Zăbala primesc pacienţii în clădiri moderne. Datorită programului din acest an, cabinetele medicale vor putea fi dotate cu instrumente medicale utile, cum ar fi aparatul de ultrasunete (ecograf) sau de sterilizare”, a declarat preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, potrivit unui comunicat de presă, remis vineri AGERPRES.

De asemenea, în ultimii ani, 69 de cămine culturale şi 33 de baze sportive aflate în mediul rural au fost reabilitate cu sprijinul CJ, iar începând din acest an, odată cu majorarea fondului pentru aceste programe, poate fi solicitată finanţare şi pentru aparate şi echipamente.

„De asemenea, s-a modificat şi programul „Şcoală după şcoală”: s-a simplificat procedura de finanţare a proiectelor, iar sprijinul financiar se acordă în condiţiile decontării ulterioare a cheltuielilor lunare sau semestriale. Programul judeţean de dezvoltare a infrastructurii unităţilor de învăţământ preuniversitar din mediul rural a fost modificat în aşa fel încât pot solicita finanţare localităţile care au mai puţin de 10.000 de locuitori. Astfel şi oraşele Baraolt, Covasna şi Întorsura Buzăului pot solicita finanţare pentru modernizarea şcolilor, grădiniţelor”, se mai arată în comunicat.

Printre programele judeţene de dezvoltare locală se mai numără programul pentru amenajarea locurilor de joacă, în cadrul căruia s-a acordat finanţare pentru amenajarea unor noi spaţii de joacă pentru copii în 19 localităţi, precum şi programul „Primul ghiozdan”, datorită căruia toţi copiii care încep clasa pregătitoare primesc cărţi şi ghiozdane la începutul anului şcolar.

Intenţia CJ este ca pe viitor să lanseze şi alte programe, pentru amenajarea unor biblioteci comunale, muzee locale sau case memoriale.

„Scopul programelor de dezvoltare locală, finanţate din bugetul judeţului, este reabilitarea, printr-o colaborare la nivel local, a unor facilităţi care au drept rezultat îmbunătăţirea vieţii cotidiene şi a condiţiilor de viaţă ale familiilor. Prin aceste programe vom moderniza cabinete medicale, baze sportive, cămine culturale şi instituţii de învăţământ, asigurând, printre altele, oportunităţi de a face sport şi facilitând accesul la cultură şi educaţie pentru persoanele din mediul rural. Ca noutate, începând din acest an, consiliile locale vor putea aplica nu doar pentru reabilitare, ci şi pentru dotare cu echipamente şi, în acelaşi timp, am majorat şi suma care poate fi solicitată”, a precizat preşedintele CJ Covasna, potrivit sursei citate.

 

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail