Consiliul Judeţean Covasna a aprobat ieri suplimentarea cu 500.000 de lei a bugetului pentru repararea şi întreţinerea drumurilor publice, suma fiind alocată din fondul de rezervă al instituţiei.

Managerul public al judeţului, Kovacs Odon a declarat pentru AGERPRES că banii vor fi folosiţi pentru continuarea lucrărilor de plombare a drumurilor începute luna aceasta.

„Lucrările ar fi putut fi demarate mai devreme cu câteva luni dacă nu ar fi fost blocate de o firmă care a contestat rezultatul licitaţiei (…) Din primăvară şi până acum, gropile s-au mai mărit (…) şi a fost necesară suplimentarea bugetului. Acum avem la dispoziţie aproape 3 milioane de lei şi putem plomba toate drumurile. Nu pot avansa o dată până la care se vor finaliza lucrările, dar cu siguranţă până la sfârşitul acestui an se vor face”, a spus Kovacs Odon, precizând că se vor plomba aproximativ 60.000 de metri pătraţi.

El a adăugat că anul acesta au fost foarte puţini bani pentru repararea şi întreţinerea drumurilor, prin urmare nici nu s-a putut pune problema turnării de covoare asfaltice.

Atribuirea lucrărilor de „plombare” a drumurilor a fost demarată pe 15 aprilie a.c, dar o firmă braşoveană a depus o contestaţie care a fost admisă, prin urmare întreaga procedură a fost reluată. Pentru a evita, pe viitor, astfel de situaţii, autorităţile covăsnene au decis să organizeze licitaţii multianuale atât pentru plombarea, cât şi pentru deszăpezirea drumurilor, cu atribuirea contractelor de execuţie pe trei ani.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail