Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Covasna a semnat vineri contractul de vânzare-cumpărare a castelului Miko din localitatea Olteni, pe care îl va achiziţiona cu suma de 250.000 de euro, împreună cu Primăria Bodoc.

Preşedintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a declarat că acest imobil, care datează din secolul al XIX-lea şi se află pe lista monumentelor istorice, va fi restaurat din fonduri europene şi introdus în circuitul turistic şi cultural.
Potrivit lui Tamas, valoarea castelului şi a terenului aferent a fost evaluată de specialişti la aproximativ 780.000 de euro, însă, în urma negocierilor, urmaşii fostului proprietar au acceptat suma de 250.000 de euro, care va fi plătită în mod egal de Consiliul Judeţean şi Consiliul local Bodoc, până la sfârşitul acestei luni.
Tamas Sandor a menţionat că imobiliul construit în stil empire este unic în Transilvania datorită picturilor existente pe pereţii interiori ai camerelor, dar din păcate s-a degradat şi necesită lucrări urgente de restaurare şi conservare. De asemenea, a precizat că acesta a fost construit pe ruinele unui fost castru roman.
În incinta castelului de la Olteni funcţionează de mai mulţi ani o şcoală specială şi un centru de plasament, care după achiziţionarea clădirii vor fi mutate în municipiul Sfântu Gheorghe sau în vecinătatea acestuia. Castelul de la Olteni, construit în anul 1827 de groful Miko Miklos, a fost restituit urmaşilor acestuia în anul 2007.
În judeţul Covasna există aproape 200 de castele şi conace ce au aparţinut unor grofi maghiari. Anul trecut, CJ Covasna a scos de sub tipar un album intitulat „Ţinutul conacelor” şi intenţionează să realizeze în viitor şi un „drum al conacelor” pentru turişti.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail