E vară …și iz de vacanță plutește prin aer dansând prin plete de timp și picuri de ploaie….iar locuitorii din Țara Buzaielor își duc traiul printre treburile gospodarești dar și bucurându-se alături de copii de realizările acestora. 

La fel trec clipe și pentru locuitorii satului Brădet.Dacă bărbații duc ocupația de creștere a animalelor pe cele mai înalte culmi, pulsând la tâmpla timpului mioritic, femeile se remarcă prin dragostea și pasiunea cu  care transmit tinerelor vlăstare dragostea  pentru tot ceea ce înseamnă Tradiție la noi în zonă: de la modelele pe care le realizează pe pânza țesută, sezătorile din sat,  costumele populare și Ouăle Încondeiate de Paște, toate demonstrează că tradiția în Brădet constituie un tezaur neprețuit pentru brădățeni!

Astfel, învățătoarea clasei a II- a de la Școala Gimnaziala Ghe. Zaharia Brădet, Maria Comăniță, în parteneriat cu clasa a II a Step by Step a Școlii Gimnaziale Mihail Sadoveanu Întorsura Buzăului, îndrumată de învățătoarele Bularca Lacrămioara și Găitan Anca , în cadrul proictului ,,Civilizații de ieri și de azi” și împreună cu părinții elevilor au organizat o frumoasă activitate prin care au demonstrat că verticalitatea Neamului Românesc , demnitatea de a fi și rămâne român înseamnă a transmite din generație în generație tradiția și folclorul local.

Activitatea organizată de învățătoarea Maria Comăniță la Școala Gimnazială din Bradet a adus în fața participanților plăcerea redescoperirii obiceiului Sezătorii: fusul a tors neîncetat amintiri, andrelele au croșetat ghicitori, iar lăutarii au încins o horă a prieteniei între cele două clase partenere ! Școala a fost transformată  într-un adevarat Muzeu etnografic unde icoane pe sticlă de o sută de ani vechime, vase de lut, războaie de tesut, laițe, fuse au încântat privirile participanților, iar cei mici au făcut o călătorie prin timp , tradiția fiind în această zi la ea acasă!

Elevii Școlii Mihail Sadoveanu au adus cu ei elemente specific tradiției întorsurene, cântând cântecul „Buzăule, apă lină” – melodie populară a neuitatului cântăreț Gheorghe Bularca- fost director al Casei Orășenești de Cultură Întorsura  Buzăului, recitând din poeziiile rapsodului popular Ghiță Baciu , dansând Ciobanașul și finalizând cu o horă a prieteniei! ,, Hai să dăm mână cu mână / Toți copiii împreună/Să învârtim hora prieteniei/ Pe plaiul copilăriei / Este vară, este soare/Este mare sărbătoare/ La Brădet ne-am întâlnit /Și cu toți ne-am înfrățit…/

Harnicile mămici din Brădet au pregătit ca la orice Șezătoare gogoși, cozonac, nuci și mere, iar în final partenerii acestei activități s-au înfruptat și au cântat și alte cântece populare pe care le știau de la părinții lor. Toți cei prezețti la această activitate au aderat cu sufletul,  trăind o clipă  în mod absolut pe aripile Tradiției !

Prof.înv.primar Comăniță Maria, Bularca Lăcămioara,  Găitan Anca

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail