Premierul Florin Cîţu a precizat că salariile bugetarilor au fost îngheţate pentru anul în curs, fiind luată o decizie în acest sens, subliniind că aşteaptă soluţii de la nivel local şi central, având în vedere că evoluţia salariilor, sporurilor, cheltuielilor cu personalul din administraţia locală, dar şi centrală, din ultimii patru ani, „nu este sustenabilă”.

„Nu, au fost îngheţate, deci nu mai putem să… un drept câştigat, e deja mai greu să mai faci ceva, au fost îngheţate salariile. A fost luată o decizie”, a declarat Florin Cîţu, miercuri, la Palatul Victoria, întrebat dacă în perioada următoare se poate ajunge la o scădere a salariilor bugetarilor.

Şeful Executivului a precizat că există mai multe analize referitoare la administraţia locală şi centrală, întrebat în ce stadiu este evaluarea pe care a anunţat-o cu privire la salariile bugetarilor şi numărul acestora.

„Discuţia pe care am avut-o cu administraţia locală, consiliile judeţene şi Asociaţia Municipiilor a fost foarte clară din punctul meu de vedere. Evoluţia nu numai a salariilor, sporuri, cheltuielilor cu personalul din administraţia locală, dar şi centrală, din ultimii patru ani de zile, nu este sustenabilă. Nu ne putem permite aşa ceva şi atunci mă aştept de la administraţiile locale responsabile să vină cu măsuri, care să corecteze această tendinţă. Deci ceea ce s-a întâmplat în ultimii patru ani de zile nu este sustenabil pe termen lung, având în vedere potenţialul nostru de dezvoltare şi faptul că avem nevoie de resurse pentru investiţii în perioada următoare”, a declarat Cîţu.

El a adăugat că are în vedere o nouă întâlnire cu asociaţiile municipale şi judeţene, cel mai probabil săptămâna viitoare.

„O să încerc să fac, mai ales acum, când este bugetul, să ne vedem mult mai des. Ei doresc o transparenţă şi o predictibilitate în ceea ce priveşte sumele care vin de la buget, de reechilibrare, iar eu doresc o reformă a administraţiei locale şi cred că ne putem întâlni”, a mai afirmat premierul.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail