Ziua solidarităţii naţionale a maghiarilor, ce coincide cu data semnării Tratatului de la Trianon, a fost marcată marţi în municipiul Sfântu Gheorghe printr-o adunare publică la care au participat circa 200 de persoane.

Manifestarea care a avut loc în centrul municipiului a început 17,30, ora semnării tratatului, şi a fost marcată prin sunetele clopotelor bisericilor maghiare care au bătut încontinuu timp de cinci minute. Participanţii la miting au purtat steaguri roşu-alb-verde, unele dintre ele cu stema Ungariei mari, steaguri secuieşti şi au afişat un banner pe care era scris cuvântul „autonomie”, în limbile română şi maghiară.

Iniţiatorii acţiunii au fost liderii Partidului Civic Maghiar (PCM) care, în spiritul solidarităţii, au invitat şi reprezentanţii celorlalte două formaţiuni politice maghiare, respectiv UDMR şi Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania, precum şi Consiliul Naţional Secuiesc. Cu acest prilej, în parcul central a fost arborat pe un catarg un drapel secuiesc de aproape doi metri, pentru care s-a solicitat autorizaţie de la Primăria Sfântu Gheorghe pe termen nelimitat.

Preşedintele PCM Sfântu Gheorghe, Balint Jozsef, a declarat că în anul 2010, prin decizia Parlamentului Ungariei, 4 iunie a devenit Ziua solidarităţii naţionale a maghiarilor, dar în acelaşi timp este şi o zi de doliu pentru maghiari.

„În această zi, noi vorbim despre Dictatul de la Trianon şi nu despre un tratat de pace, tot aşa cum românii vorbesc despre Dictatul de la Viena (…) Dar această zi este şi Ziua solidarităţii naţionale a maghiarilor, iar noi nu ne uităm doar în trecut, la problemele cauzate de acest dictat, ci privim şi spre prezent ca să ajungem la un viitor mai îngăduitor pentru comunitatea maghiară din Transilvania”, a afirmat Balint Jozsef.

Reuniunea a avut ca motto o frază rostită de Stanley Baldwin, fost premier al Marii Britanii: „Pacea Europei s-a terminat în ziua Tratatului de la Trianon”, iar invitatul special a fost Izsak Balazs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, o formaţiune neînregistrată juridic ce militează pentru autonomia „Ţinutului secuiesc”.

De altfel, în intervenţiile organizatorilor s-a făcut constant referire la autonomie teritorială şi la dorinţa de autodeterminare a comunităţii maghiare din Transilvania. Manifestarea s-a încheiat cu intonarea imnului Ungariei şi al celui secuiesc.

PCM a invitat la acest eveniment, în calitate de partener, şi Mişcarea tinerilor maghiari din cele 64 de comitate (HVIM), o organizaţie percepută ca fiind de extremă dreaptă.

Şi Primăria Sfântu Gheorghe a organizat manifestări culturale dedicate Zilei solidarităţii naţionale a maghiarilor la Muzeul Naţional Secuiesc, la care au participat elevi de la mai multe şcoli din municipiu, precum şi din trei şcoli din Ungaria.

Tratatul de la Trianon, semnat pe 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, a marcat destrămarea imperiului austro-ungar şi unirea Transilvaniei cu România.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail