. . O dezbatere în Parlament pe marginea proiectelor de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu ar face decât bine pentru democrația din România și ar fi o dovadă de respect față de cetățenii care doresc acest lucru, este de părere premierul Dacian Cioloș.

 

„Eu personal, ca prim-ministru, înțeleg așteptările cetățenilor care doresc revenirea la alegeri în două tururi. Eu, în calitate de prim-ministru și ca om de stat, consider că trebuie să țin Guvernul departe de dispute politice în apropierea campaniei electorale, dacă vreau să duc mandatul până la capăt și să duc la îndeplinire promisiunile din programul de guvernare”, a afirmat Dacian Cioloș, în plenul Camerei Deputaților.

El a arătat că o discuție reală în Parlament pe subiectul proiectelor de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin ar fi o dovadă de respect față de cetățenii care doresc acest lucru.

„Cred că o dezbatere reală în Parlament pe acest subiect, pe proiectele de lege care sunt depuse în Parlament în momentul de față ar fi o dovadă de respect față de cetățenii care doresc alegeri în două tururi. Nu știu care va fi deznodământul acestei discuții și a votului în Parlament. Dar eu cred că pentru toți care doresc o creștere a încrederii în Parlament de a reprezenta dezbaterea din societate o astfel de discuție și o asumare în Parlament a unui vot pe aceste proiecte de lege nu ar face decât să ducă la un câștig pentru democrația din România, mai ales că există în acest moment o dorință de evoluție și oamenii își asumă puncte de vedere”, a spus Cioloș.

Prim-ministrul consideră că nu ar fi fost democratic ca Guvernul să vină cu o ordonanță de urgență pe această temă, acest tip de comportament fiind contestat la alte Cabinete.

„Cred că o discuție pe proiectele de lege privind votul în două tururi care sunt în Parlament nu ar face decât bine pentru democrația din România”, este de părere Cioloș.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail