Premierul Dacian Cioloș susține că și instituțiile de învățământ trebuie să respecte măsurile de simplificare administrativă, el invocând în acest sens ordinul ministrului Educației emis marți prin care se stabilește acceptarea în învățământ a documentelor conform cu originalul, în locul celor autentificate la notariat.
„Am primit multe mesaje în ultima vreme legate de modul în care se concretizează măsurile de simplificare adoptate de Guvern cu aproape o lună în urmă, între care eliminarea copiilor legalizate, mai ales pentru înscrierea la școli și universități. Prin inițiativa de azi a Ministerului Educației subliniem o dată în plus acest aspect: instituțiile de învățământ trebuie și ele să respecte măsurile de simplificare. Astfel, vor fi suficiente copiile conform cu originalul după documente”, scrie premierul pe Facebook.
El adaugă că mai sunt multe lucruri de clarificat și precizează că Guvernul și ministerele „lucrează constant pe acest pachet de măsuri”.
„Drumul către debirocratizare nu este simplu și trebuie parcurs în mod hotărât, cu pașii cei mai potriviți”, conchide Cioloș.
Potrivit unui comunicat al Ministerului remis AGERPRES, ordinul emis de ministru stabilește că dispozițiile Ordonanței privind simplificarea administrativă se aplică în Ministerul Educației, în instituțiile aflate în coordonarea sau subordonarea Ministerului, în unitățile de învățământ preuniversitar și în cele de învățământ superior.
. . AGERPRES
www.agerpres.ro