Cinematograful „Arta by Cityplex” din Sfântu Gheorghe, care a ajuns la un an și jumătate de la inaugurare, a înregistrat, până în prezent, peste 62.000 de vizitatori, au anunțat ieri, reprezentanții instituției.
Peste 360 de filme au fost proiectate, iar cel mai urmărit a fost „Kincsem”, în regia lui Herendi Gábor, care s-a difuzat de 77 de ori și a avut 4410 de spectatori, au informat reprezentanții cinematografului. „Banditul Whisky”, „50 de umbre descătușate”, „Un fel de America”, „Star Wars: Ultimii Jedi,” „Jurassic World: Fallen Kingdom”, „Wonder”, „Crima din Orient Express”, „Clubul femeilor dezlănțuite”, „Deadpool”- partea a doua, cât și filmul „Jaf cu stil”, s-au numărat printre cele mai vizionate filme.
Cele mai urmărite desene animate au fost „Povești de pe malul lacului”, fiind vizionat de către 997 de persoane, având 41 de difuzări, urmat de „Școala Iepurașilor”, fiind vizionat de 879 de persoane, și difuzat de 54 de ori, dar și animația ”Rață, rață și gâscan”, difuzată de 52 de ori, și vizionată de 532 de persoane, arată datele prezentate de reprezentanții Cinematografului.
Potrivit aceleiași surse, „pe lângă marile producții hollywoodiene, s-au difuzat și filmele artistice din Europa, printre care, chiar și creații maghiare și românești”. De asemenea, diverse evenimente au fost marcate prin proiecții speciale.
„În luna ianuarie am sărbătorit Ziua Culturii Maghiare și Ziua Culturii Românești, moment în care s-au difuzat creații din țară și din Ungaria. Premiera filmelor a fost urmată de întâlnirea cu creatorii acestor opere. În plus, cinematograful rezervă un spațiu chiar și pentru producțiile în care își fac apariția artiștii locali”- au transmis reprezentanții cinematografului.
Săptămâna filmelor franceze și Ziua Internațională a copilului s-au numărat, de asemenea, printre cele marcate prin difuzări de filme specifice acestora.
Inaugurat în 27 ianuarie 2017, cinematograful din Sfântu Gheorghe are două săli de proiecție, denumite „Chaplin” și „Fellini” și oferă și filme cu subtitrare în limba maghiară.
Ana Ciorici Costache