În general, oamenii cred că expresia „aproapele nostru” se referă la persoanele din imediata apropiere, însă lucrurile nu stau chiar așa, deoarece sfera care cuprinde pe „apropiații noștri” este mult mai largă, chiar cosmică, după cum încearcă să ne convingă scriitorul-filozof danez Martinus prin răspunsul dat la această întrebare, conform unui articol publicat, în limba Esperanto, în revista de cosmologie KOSMOS Nr.2 din 2018, cu titlul „Kiu estas mia proksimulo?” (Cine este aproapele meu?). Traducerea din daneză în Esperanto: Hokan Lundberg, din Esperanto în română: Mihai Trifoi.
Cititorul are ocazia astfel să ia contact cu o interpretare mai mult filozofică decât religioasă a noțiunii „aproapele” nostru, dar care duce la aceeași concluzie: oamenii au nevoie de iubire, căci, așa cum spune filozoful Martinus într-una din cărțile sale, „iubirea este tonul de bază al Universului”. Și mai ales în timpurile noastre, când oamenii s-au îndepărtat de oameni, de natură și de Dumnezeu, au uitat să mai iubească cu adevărat și mulți dintre semenii noștri seamănă intoleranța, vrajba, și dușmănia acolo unde ar trebui să semene toleranța, înțelegerea, prietenia, pacea și iubirea. Dar precum se știe, fiecare culege ceea ce a semănat… Mai bine să-l „ascultăm” pe Martinus:
„Întrebare:
Cine este aproapele meu? – Oare este vorba numai despre oameni sau oare e vorba și despre celule și microființe care locuiesc în corpul meu? – Și de ce să iubesc eu pe acest Aproapele?
Răspuns:
Dacă noțiunea „Aproapele” este înțeleasă ad litteram, ea este o indicare de loc. Referitor la aceasta, aproapele nostru deci este ființa care în spațiul fizic este cea mai apropiată de noi. După cum se știe, o ființă poate fi atât de aproape de noi, încât poate chiar atinge propriul nostru corp, tot la fel cum ea poate fi la mii de kilometri depărtare. Când se spune că trebuie să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, aceasta deci ad litteram înseamnă că în primul rând să iubești pe acea sau acele ființe care sunt în interiorul distanței noastre observabile și pe care noi din această cauză nu putem evita să le cunoaștem prin experiență sau să le simțim. Pe ființele care trăiesc la mii de kilometri depărtare, desigur, noi nu putem să le cunoaștem sau să le simțim. Fără îndoială, stările lor de sănătate nu pot fi atât de clare pentru noi ca și ale acelor ființe a căror existență sau soartă este chiar înaintea ochilor, urechilor și a celorlalte simțuri ale noastre. Este fiecare ființă vie în parte, fie plantă, fie animal sau fie om de la o distanță direct de atins de această capacitate de simțire a noastră care să fie focarul sau adevăratul obiect de bază pentru iubirea pe care legea iubirii față de aproapele o recomandă. Dacă toate ființele din interiorul zonei apropiată simțurilor îndeplinesc legea menționată, și în acest fel toate ar fi bucurie și binecuvântare pentru toți, în acest caz împărăția cerului deja demult ar fi un fapt pe pământ.
Deoarece conviețuitorii cunoscuți: plante, animale și oameni nu sunt singurele ființe vii existente în apropierea noastră, ci doar reprezintă locuitori dintr-o zonă aparte, numită „Mezocosmos”, și din această cauză există foarte multe ființe în alt loc, numit „Microcosmos”, și aceste ființe vor intra în noțiunea „Aproapele”, când puțin câte puțin se va începe a cunoaște prin experiență și a înțelege coexistența lor. Și întrebarea despre iubirea față de aproapele deci va deveni actuală și aici. Așadar, și acele ființe trebuie să fie iubite, în caz contrar întunericul sau infernul ar exploda și aici. Toate acestea nu sunt greu de înțeles când se poate vedea aici că este vorba despre toate milioanele de ființe vii: celule și molecule etc., din care este alcătuit corpul nostru. Cu aceste microființe noi avem o legătură directă și un interschimb prin relația noastră cu corpul menționat, care este locuința sau universul acestor ființe. Noi deja știm că, dacă consumăm o mâncare nepotrivită și ne bucurăm de o băutură nepotrivită, dacă nu avem un somn suficient și ne supralicităm prin muncă dură, starea noastră de bine generală se degradează. Boli, intoxicări, formare de tumori, cădere nervoasă etc. devin furioase în interiorul corpului nostru. La fel cum se naște un război și cataclism/ Ziua ultimei judecăți acolo unde noi nu avem o iubire reciprocă, prin urmare se naște un război și o zi a judecății, durere și pieire acolo unde noi nu iubim sau nu suntem binecuvântare pentru microființele din organismul nostru. De aceea este absolut necesar să iubim și microființele noastre la fel cum ne iubim pe noi înșine. În acest fel, legătura noastră cu microființele va deveni o parte foarte presantă în noua morală a lumii, a științei spirituale, cu toate că ea este aproape total ignorată în prescrierile religioase transmise de lumea veche.
Dar în afară de microcosmos și mezocosmos există încă un loc cosmic pentru ființe vii. Acest loc se numește „Macrocosmos”. Și cu locuitorii acestui cosmos noi suntem într-un interschimb foarte important. În acest caz există o macroființă aparte, care are globul pământesc ca organism, de care noi suntem legați. Ființa–glob pământesc, la fel ca și celelalte macroființe, trăiește într-o percepție de dimensiune spațio-temporală din total alte dimensiuni decât propria noastră apariție de dimensiune spațio-temporală. Minutele și orele acestor ființe înseamnă, pentru simțurile noastre, mii sau milioane de oameni. De aceea noi nu putem coresponda direct printr-o relație conștientă cu ele. Sferele lor de experimentare a vieții se situează la fel de înalt peste propria noastră sferă de viață precum aceasta este mult deasupra microființelor noastre. Dar chiar dacă noi nu putem, în mod conștient, interschimba gânduri sau vorbire cu propria noastră sau cu o altă macroființă, totuși există o cale prin care noi putem ajunge la un contact direct pe deplin diurn conștient cu cea mai înaltă viață creatoare existentă în macrocosmos. Toate macroființele, la fel ca și ființele mezocosmice și microcosmice, sunt toate organe într-o singură mare ființă. Când această ființă uriașă deci are toate ființele vii existente ca organe, instrumente de simțire și vorbire, ea poate coresponda nu numai în toate limbile lumii, ci și în limbile tuturor planetelor și macroființelor la fel ca în limbile tuturor microființelor existente. Că ea deci are și capacitatea de a coresponda cu fiecare om în parte ar trebui să fie de la sine înțeles. Această ființă-tată al tuturor deci vorbește oamenilor prin oameni. Ea vorbește animalelor prin animale. Ea vorbește criminalilor prin criminali, la fel cum ea vorbește sfinților prin sfinți. Ea poate veni în lungime de undă și deci în contact cu toți. Este acea ființă pe care noi o cunoaștem sub noțiunea „Dumnezeu”. Când o ființă se roagă sau i se adresează lui Dumnezeu, acea rugăciune sau adresare este auzită prin intermediul uneia sau altei ființe fizice sau psihice care are legătură cu cea dintâi și care, fără îndoială, este mijlocul de percepție al lui Dumnezeu, și ființa va fi în mod sigur ajutată. Dar uneori ajutorul este numai psihic, și de aceea ființa nu-și dă seama întotdeauna că ruga sa a fost împlinită. Când acest Dumnezeu etern deci este aproapele nostru generator de viață absolut, de aici se poate înțelege eterna lege a iubirii, așa cum s-a moștenit ea pentru noi din timpuri trecute. Și cum de la noi ea, în formă de știință spirituală, va fi transmisă fără schimbare timpurilor viitoare: Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău, și pe aproapele tău ca pe tine însuți. Aceasta este împlinirea tuturor legilor.”
(Comentariu introductiv și traducere: Mihai Trifoi)
