. . Cinci proiecte ce vizează, printre altele, crearea unui loc de joacă pentru copii, realizarea unor activități artistice și dezvoltarea comunităţii locale – au fost înscrise în cadrul ediției de anul acesta a programului „Fii activ pentru Covasna”.

Programul a fost lansat de către Fundația Comunitară Covasna (HKA) în scopul susținerii proiectelor şi programelor de dezvoltare comunitară, promovării activităţii de voluntariat, întăririi parteneriatelor locale și sprijinirii iniţiativelor noi.

Conducerea Fundaţiei a precizat ieri că la această ediție au fost înscrise doar cinci proiecte, de către asociații, organizații și instituții din Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc și Angheluș.

Potrivit directorului executiv al HKA, Bereczki Kinga, parohia reformată din Angheluș a înscris un proiect vizând crearea unui teren de joc pentru copii Asociația „Aranyliliom” din Sfântu Gheorghe a înscris un proiect vizând promovarea turistică a zonei prin activități planificate pe „Drumul verde Sepsi” (drum inaugurat în anul 2010, ce leagă 18 localităţi din jurul municipiului Sfântu Gheorghe); Asociația „Pro Schola” din Târgu Secuiesc a înscris un proiect vizând mobilizarea comunității locale în activități dedicate dezvoltării acesteia; Asociația „Soare Verde”, din Târgu Secuiesc a propus organizarea „Zilei mobilității”, iar Asociația „Bolyongó” (de care aparține Teatrul Independent „Osono” din Sfântu Gheorghe) a înscris un proiect vizând realizarea de activități artistice.

Finanțarea acordată de către Fundația Comunitară Covasna (HKA) – per proiect  – este de 1.500 – 2.500 lei.

„Urmează evaluarea proiectelor, după care vom anunța rezultatele și vom încheia contractele de finanțare. Toate proiectele au fost acceptate din punct de vedere administrativ, însă urmează să fie evaluate în  ceea ce privește conținutul”- a declarat, ieri, directorul executiv Bereczki Kinga.

Rezultatele finale vor fi publicate în data de 4 iulie (a.c.), proiectele urmând a fi implementate în data de 30 septembrie 2016.

Programul „Fii activ pentru Covasna” a fost inițiat de către Fundația Comunitară Covasna (HKA) în anul 2011 și s-a derulat până în 2013, după care a stagnat până în 2016. În cadrul edițiilor anterioare au fost susținute 28 de proiecte, cu un fond total de 53.000 de lei.

Printre proiectele finanțate în cadrul edițiilor anterioare se numără proiecte  privind realizarea unui film despre stâlpii funerari din lemn sculptat, din Filia, editarea unei cărți de bucate tradiționale din Cernat, realizarea unui muzeu al cercetașilor, în Sfântu Gheorghe și a unui loc de joacă în Bodoș.

***

Fundația Comunitară Covasna (HKA) a fost înființată în anul 2010, la inițiativa unor întreprinzători locali și reprezentanți ai unor organizații civile, din fonduri private, în scopul de a dezvolta comunitatea locală.

Ana Alina Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail