Programul guvernamental „Susținere Tomate”, prin care producătorii agricoli din România sunt susținuți să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), lansat în anul 2017 la nivel național, are căutare în rândul covăsnenilor, deși în județul Covasna, nu exista tradiție pentru astfel de culturi.
Până pe 9 mai 2018, au fost primite, de la nivel național, în total 11.925 de solicitări de înscriere în programul de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, pentru ciclul I aferent anului 2018, iar cei mai mulţi cultivatori provin din judeţele Olt (3.937), Dolj (1.643) şi Galaţi (1.590). Din totalul solicitanţilor de sprijin în Ciclul I, au definitivat plantarea tomatelor în spaţii protejate un număr de 10.451. În județul Covasna, însă, numai doi producători s-au înscris în primul ciclu, ambii reușind să finalizeze cu succes procedurile de valorificare a produselor.
„În județul Covasna avem 11 beneficiari înscriși în program din care, spre surprinderea noastră, doi s-au înscris în ciclul unu, unul din Cernat și unui din Turia. Aceștia s-au angajat că valorifică produsele în primele cinci luni ale anului. Bineînțeles au reușit să valorifice, dar cu ajutorul decalării termenului final, care inițial era stabilit ca fiind 30 mai, dar ulterior a fost mutat pentru 15 iunie. Zilele următoare urmează să plătim cei 3000 de euro pentru cei doi beneficiari. Acum facem verificările beneficiarilor care s-au înscris în ciclul doi, pentru toamnă.”, a declarat șeful Direcției pentru Agricultură a județului Covasna, ing. Könczei Csaba.
Cine poate beneficia de schema de sprijin acordată pentru 2018 și cum se poate aplica?
Schema de minimis pentru anul 2018 este similară anului 2017 și se va implementa de către Direcțiile pentru Agricultură Județene (DAJ), iar potențialii beneficiari sunt: producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit OUG nr. 44/2008 producătorii agricoli persoane juridice, conform informațiilor postate pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (http://www.madr.ro/comunicare/4135-programul-de-sprijin-pentru-tomate-continua-si-in-2018.html). Potrivit aceleiași surse, valoarea ajutorului de minims este de 3.000 euro/beneficiar/an, iar sumele se vor plăti într-o singură tranşă.
Pentru o evaluare eficientă a producției de tomate, a fost inclusă în cerere obligativitatea producătorilor de tomate ca la finalul recoltării să comunice DAJ cantitatea totală de tomate obținută pe suprafața de 1.000 m2. Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil, cu o placă indicator inscripționată <<Program susținere tomate, 2018>> și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării; să obțină o producție de minim 2 kg de tomate/mp și să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției; să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere; să valorifice producția în perioadele ianuarie-mai inclusiv, și/sau noiembrie-20 decembrie, inclusiv.” – se arată pe site-ul Ministerului.
Conform sursei citate, scopul acestui program este realizarea unei producții cantitative și calitative și are rolul de a eficientiza exploatația prin capitalizare, în vederea dezvoltării unui management eficient al acesteia. În același timp, programul răspunde dorinței consumatorului de a avea acces la produse proaspete în perioada rece a anului.
Directorul DAJ Covasna, ing. Könczei Csaba, a precizat că înscrierile în program continuă, nefiind o dată limită pentru încheierea acestora.
Oana-Mihaela Costache