Sportivul român Eduard Novak s-a clasat pe locul 10 în proba de contratimp la para ciclism pe şosea (categoria C4), care a avut loc miercuri, la Clichy-sous-bois, la Jocurile Paralimpice de la Paris.

Victoria a revenit francezului Kevin Le Cunff, cronometrat cu timpul de 36 min 46 sec 49/100 pe 28,3 km, urmat de conaţionalul Gatien Le Rousseau, la 31 sec 89/100, şi de spaniolul Damian Ramos Sanchez, la 1 min 19 sec 45/100.

Novak a sosit al 10-lea din 13 concurenţi, la 4 min 05 sec 61/100 de lider.

La categoria T1-2, Theodor Matican a fost al 11-lea, penultimul, la 8 min 26 sec 01/100 de învingător, chinezul Jianxin Chen (21 min 35 sec 78/100 pe 14,1 km). Pe locul secund s-a clasat canadianul Nathan Clement (22:53.36), iar al treilea a fost belgianul Tim Celen (23:27.64).

Matican (25 ani), legitimat la CSA Steaua Bucureşti şi antrenat de tatăl său, dr. Sorin Matican, se află la prima sa ediţie a Jocurilor Paralimpice.

Cei doi paraciclişti vor mai evolua în cursele de fond, Novak în data de 6 septembrie, iar Matican pe 7 septembrie.

AGERPRES 

Sursa foto: Comitetul Olimpic și Sportiv Român/ Facebook

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail