În vederea diversificării şi îmbunătăţirii serviciilor oferite, CFR Călători introduce o nouă ofertă comercială pentru biletul dus-întors, care va da posibilitatea pasagerilor să aleagă varianta optimă pentru propria călătorie.
Dintr-un comunicat de presă al societăţii de transport reiese că persoanele care călătoresc cu trenul pot opta pentru biletul dus-întors „Opţional”, cu care obţin o reducere 10% din tariful de transport, precum şi posibilitatea de alegere a rangului de tren, a clasei şi a rutei diferite la dus faţă de întors, posibilitatea rezervării cu 30 de zile anticipaţie la călătoria de întoarcere, stabilirea datelor de plecare şi întoarcere, la momentul achiziţionării biletului, dar şi posibilitatea achiziţionării online, sau biletul dus-întors „Open”, prin care beneficiază de o reducere 10% din tariful de transport, efectuarea călătoriei de întoarcere în oricare din cele 20 de zile de valabilitate, posibilitatea rezervării cu 30 de zile anticipaţie la călătoria de dus. De precizat că pentru a doua variantă călătoria se realizează pe aceeaşi rută, cu tren de acelaşi rang şi clasă.
Ambele variante de bilet permit schimbarea de rută, clasă sau rang de tren, cu achitarea integrală a diferenţelor tarifare, şi, totodată permit modificarea contractului de transport (întreruperea, amânarea, anticiparea călătoriei) atât la dus cât şi la întors, cu respectarea reglementărilor în vigoare. Tariful de rezervare loc se plăteşte integral.
Anna-Maria Chiţu