Deşi titlul acestui material publicistic pare provocator, el reflectă două realităţi diferite, puse faţă în faţă.
. . Din când în când emisiunile televizate ne aduc informaţii despre emigranţii români plecaţi la cerşit prin ţările lumii şi ne prezintă imagini de coşmar de-ţi stă sufletul în loc, dar nu ne mirăm prea mult, căci poate fi şi mai rău, dacă ne gândim la ce se întâmplă azi la porţile Europei.
Cerşetoria, ca şi prostituţia, este una dintre cele mai vechi „meserii” din lume, practicată pe toate continentele şi în toate timpurile, dar în zilele noastre cerşetorii s-au înmulţit enorm, poate şi pentru că numărul pământenilor a crescut, iar unele ţări au ajuns într-o stare de progres şi bunăstare, şi deci locuitorii acestora au de toate şi nu mai trebuie să cerşească. Dar pentru faptul că omenirea în întregul ei n-a ajuns în mod omogen la acelaşi grad de dezvoltare, acum mulţi năpăstuiţi de prin ţările sărace îşi îndreaptă privirile, şi unii chiar au pornit-o la drum, către ţările bogate. Cum nici România nu se poate mândri cu titlul de „ţară bogată” sau „dezvoltată”, nu e de mirare că, odată cu deschiderea graniţelor spre Europa, nu puţini dintre săracii ei şi-au luat inima-n dinţi şi, îmbărbătându-se unii pe alţii, au năvălit în ţările mai binecuvântate de pronia cerească. Cei mai şcoliţi şi-au găsit mai uşor de lucru, cei mai înrăiţi au făcut ce-au ştiut ei mai bine, adică s-au pus pe rele, cei mai mărunţi, numiţi de popor „găinari”, s-au dedat la furtişaguri, înşelăciuni şi alte mici „afaceri”, iar jos de tot, neşcoliţii şi mizerii, dar cu destulă experienţă în viaţa practică, au rămas să cerşească, deci să întindă mâna şi să ceară cu stăruinţă de la cei ce au de dat, folosind pentru aceasta o multitudine de metode pentru a-i impresiona.
O ştire mai recentă anunţă că circa 2500 de cerşetori români se află deja în Suedia, în diverse tabere mai mult sau mai puţin clandestine. Vă imaginaţi mizeria fizică şi mizeria umană din acele tabere, incultura şi barbarismul exportate în ţări civilizate, care ţări totuşi îi tratează pe noii veniţi cu toleranţă şi chiar îi ajută. Fiţi siguri însă că printre cei 2500 de indivizi, sau câţi or fi ei, sunt destui bărbaţi tineri şi puternici, iar aceştia s-ar fi putut descurca cumva şi în ţara lor, numai că i-a împiedicat frica de „boală”, deoarece ei consideră munca o boală, nedemnă de făptura lor, cât timp pot trăi mai uşor fără să muncească, ci doar din cerşit şi alte aranjamente.
Totuşi din ce trăiesc şi cum se descurcă aceşti oameni, de exemplu în taberele din Suedia? Într-o zi, m-a vizitat un domn mai în vârstă, fost jurnalist, acum membru activ al unei organizaţii non-profit caritabile din Suedia, care se ocupă de sprijinul acordat respectivilor cerşetori români din acele locuri. El era însoţit de unul dintre beneficiari, astfel că am avut ocazia să intrăm puţin şi în detalii. Se pare că, după cum ne anunţă o ştire televizată, un cerşetor câştigă în Suedia cam 500 de euro într-o lună, la care se adaugă multiplele ajutoare oferite de organizaţiile umanitare. În plus, membrii feluritelor grupuri îşi procură pe diverse căi strictul necesar traiului zilnic, deci nu mor de foame. Mulţumindu-se cu puţin, obişnuindu-se cu un anumit stil de viaţă, neavând pretenţii vestimentare deosebite, căci dacă lumea i-ar vedea bine îmbrăcaţi nu le-ar mai da niciun ban, aceştia au un singur scop: profitul! De ce ne-am mira? Cum e sus, aşa e şi jos…
Şi atunci stai şi te întrebi: Cum e mai bine, să fii cerşetor în Suedia sau profesor de gimnaziu în România? Cel din urmă menţionat nu câştigă nici 500 de euro pe lună, deci mai puţin decât un cerşetor în Suedia. Şi în plus, profesorul trebuie să muncească cu pasiune zi de zi, să se dăruiască celor pe care-i pregăteşte pentru viitor, el nu urmăreşte profitul, ci realizarea unor scopuri nobile în slujba societăţii, şi lupta pentru un trai decent într-o societate care nu-l apreciază corect, pe măsura misiunii sale şi a efortului depus.
Am trăit ani la rând drama profesorului de gimnaziu, deci vorbesc în cunoştinţă de cauză. De aceea, având această experienţă, aş fi fost tentat să trăiesc 2-3 luni şi ca cerşetor în Suedia, să mă integrez într-un astfel de grup social şi să observ lucrurile din interior, să trăiesc experienţa exilului voit, să văd, să simt, să cunosc o altă realitate decât cea obişnuită. Neputând să satisfac această pornire, din motive obiective, sunt nevoit să mă limitez la informaţiile accesate pe alte căi, dar un lucru e cert: nu trebuie lăsaţi profesorii noştri să trăiască dintr-un venit cât al unui cerşetor din altă ţară, redaţi-le demnitatea, nu-i lăsaţi „să cerşească” mereu propriile drepturi şi nu le cereţi doar să-şi facă datoria cu toată conştiinţa, fără a fi răsplătiţi pe măsură, altfel vor pleca şi ei, ca medicii şi ca alte categorii sociale, iar în locul lor probabil vom aduce refugiaţii lumii destabilizate.
Mihai Trifoi
