Două definiții din sursa Wikipedia ne lămuresc, pentru nespecialiști, ce este cercul: „În geometria euclidiană, cercul este mulțimea tuturor punctelor din plan egal depărtate de un punct fix numit centru”/ „Cercurile sunt curbe simple închise, care separă astfel planul în două regiuni, interior și exterior”.
Într-una din zilele anterioare, un post de televiziune a transmis o scenă șocantă. În imagine se vedea un sărman urs, aflat în libertate în natură, care se învârtea continuu într-un cerc format de picioarele lui obosite de atâtea rotații. Mai mult ca sigur că bietul animal fusese eliberat de la vreo grădină zoologică sau de la circ, unde își dusese veacul închis în cușcă. Obișnuit să se miște circular în acel spațiu insuficient, și-a format această deprindere, iar acum, în libertate, crezându-se tot în captivitate, își urmează automatismul format.
Văzând imaginea, fără să vrem gândul tinde să facă o asociere cu țara noastră. Dacă o considerăm un cerc, constatăm că majoritatea cetățenilor ei continuă să se învârtă în același spațiu, urmând aceleași automatisme, pe care le-am numi „sindromul ursului”. Un cerc invizibil separă interiorul de exterior. O parte din populație a reușit să străpungă cercul și să evadeze (în Occident), iar cei rămași continuă mișcarea circulară. De câte ori încearcă să scape, mai vine o criză, și iar își reiau mișcarea în cer. Un cerc al deprinderilor proaste, un cerc al corupției și al hoției, un cerc al birocrației și incompetenței, un cerc al sărăciei și mizeriei, din care, spre disperarea noastră, suntem parcă sortiți să nu putem ieși, ne zbatem în aceeași neputință de mai bine de treizeci de ani și batem pasul pe loc sau în retragere, rămânând astfel mereu în urma statelor europene dezvoltate.
Se vede treaba că după Revoluție, căci înainte părea să fim închiși cu toții într-un cerc real, în interiorul granițelor, n-am știut ce să facem cu libertatea câștigată și deci am continuat să facem doar ce știam, să ne învârtim în cerc, cu excepția celor care au avut curaj și au străpuns cercul spre exterior. Și acum, dacă lucrurile continuă să meargă prost, e ușor să dai vina pe pandemie, pe criza economică etc., dar în realitate cauza situației constă în incapacitatea guvernelor postdecembriste de a redresa economic România și de a asigura bunăstarea cetățenilor ei, astfel că în interiorul cercului s-a format un nucleu, al celor bogați și superbogați care trăiesc ca nababii, iar în jurul acestuia masa sărăciților, care continuă să se zbată ca peștele pe uscat. Aici intră și cei peste 5 milioane de pensionari (desigur, nu cei de lux, ci „amărâții”), tații și bunicii actualilor conducători.
O expresie frecvent vehiculată a termenului în discuție este „cercul vicios”, a cărui definiție este o ilustrare a jocului politic de dinainte și de după alegeri. Dacă înainte primau promisiunile frumoase și dătătoare de speranță, după alegeri și instalarea la putere primează datul „din colț în colț”, argumentațiile ilogice de tipul: „nu există bani la buget”, „dacă economia va permite”, în funcție de productivitatea muncii” și alte asemenea, ba chiar și intenția de „înghețare” a salariilor și pensiilor. Așadar, cercul vicios este un „raționament defectuos în care se aduce drept probă ceea ce trebuie demonstrat” (NDULR), mai însemnând și „o situație fără ieșire”, deci ne învârtim în cerc ca și câinele după coadă, în loc să căutăm soluții de rezolvare. Concluzia: Dragi guvernanți, dacă nu găsiți rezolvarea problemei, renunțați, dați-vă la o parte și faceți loc altora, poate nou veniții vor găsi soluții, căci tații și bunicii voștri nu mai au timp să aștepte, viața lor se scurge printre degete tot așteptând mila voastră. Faceți ce-ați promis sau plecați! Oamenii nu mai vor să trăiască aidoma bietului urs traumatizat de învârtirea perpetuă în cerc…
Mihai Trifoi
