Situl Zoltan, săpături arheologice, plan geofizică
Echipa de arheologi și cercetători de la Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni a reluat cercetările arheologice la situl Zoltan-Nisipărie, care este unul dintre cele mai reprezentative situri din epoca bronzului din Transilvania, în special privind faza târzie a epocii bronzului timpurii, epoca bronzului mijlociu și cultura Noua. Localizat pe unul dintre platourile ce compun terasa estică a râului Olt, situl se remarcă prin suprafața considerabilă și, mai ales, prin consistența descoperirilor.
Colectivul de cercetare este format din următorii arheologi și cercetători din partea MNCR: dr. Valerii Kavruk, responsabilul ştiinţific al şantierului arheologic, dr. Dan Buzea; drd. Puskas Jozsef, dr. Dan Ștefan și dr. Maria Magdalena Ștefan.
Foto: Săpături arheologice la situl Zoltan-Nisipărie, octombrie 2021.
Situl este localizat în sud-estul Transilvaniei, în Bazinul Oltului Superior, în nord-estul Depresiunii Sfântu Gheorghe, la poalele vestice ale Dealului Rușinii, la cca. 5 km vest de limita estică a Munților Baraolt. Raportat la repere hidrografice importante cele mai apropiate, situl se află la cca. 400 m est de râul Olt, pe terasa înaltă (cca. 25 m deasupra Oltului) a acestuia, la cca. 100 m nord și cca. 10 m deasupra pârâului Vonț (afluent de stânga al Oltului).
Cercetările geofizice recente au stabilit că situl se întinde pe o suprafață de aproximativ 18 Ha, pe o lungime de aproape 1,000 m, pe direcția SSV-NNE, cu lățimea maximă de aproximativ 200 m, ci nu cca. 200 x 500 m conform cercetărilor anterioare. Mai mult, în cadrul sitului, conform cercetărilor geofizice recente, au fost evidențiate două zone mari distincte, ambele bogate în anomalii, care sugerează fie două zone distincte în cadrul așezării, fie chiar două așezări alăturate. În cadrul ambelor zone se observă numeroase anomalii mai mici care, probabil, corespund unor structuri preistorice.
În stadiul actual, nu există date concludente privind întinderea tuturor așezărilor care au funcționat în cuprinsul sitului.
Foto: Vedere generală cu săpături 2021
Situl a fost descoperit în anul 1970 de Székely Zoltán. În anii 1971-1972, acesta a efectuat în partea sudică a sitului săpături de mici proporții, descoperind cu această ocazie un „cenușar” atribuit culturii Noua. În anii 1996 – 2001 în cadrul sitului, tot în sectorul sudic al acestuia, au fost efectuate cercetări de către dr. V. Kavruk, G. Kavruk și D. Buzea. În anii 2005, 2015-2018, în cadrul sitului au fost efectuate cercetări non-invazive. Cercetările non-invazive (2005 A. Harding, V. Kavruk; 2015 Al. Popa; 2015 – 2018 D. Ștefan și M.M. Ștefan) au fost desfășurate pe toată suprafața sitului, iar cele invazive (in 1970-1971 de Székely Zoltán; în anii 1996-2001 de V. Kavruk, G. Kavruk, D. Buzea) – pe o suprafață de 1200 mp, doar în sectorul sudic al acestuia.
Situl Zoltan, golirea unui șanț preistoric.
În cuprinsul sitului au fost descoperite vestigii arheologice datând din eneoliticul mijlociu (Cucuteni-Ariușd), eneoliticul final (Coțofeni I), epoca bronzului timpuriu III (Gornea-Foeni – Iernit-Zoltan), epoca bronzului mijlociu (aspect cultural Zoltan combinând elemente Wietenberg, Tei, Monteoru și Costișa-Ciomortan), epoca bronzului târziu (Noua cu elemente Wietenberg) și din perioada modernă (secolele XVIII-XIX).
FOTO:Cenușarul din epoca bronzului târziu-Cultura Noua 1500-1200 a. Chr.
O problemă importantă rămasă neelucidată se referă la natura, caracterul și cronologia „cenușarului” cercetat la marginea sudică a așezării. În legătura cu acesta, au fost avansate două ipoteze de lucru. Conform primeia dintre acestea, „cenușarul” reprezintă urmele unei gunoiști care s-a format prin arderea periodică, intenționată, a unor cantități importante de deșeu (bălegar, paie, componente organice ușoare ale unor structuri dezafectate, obiecte stricate și ieșite din uz etc.) adunate, dislocate, și apoi depozitate la marginea sudică a așezării cu ocazia unor procedee de igienizare și/sau ritualuri. Conform acestei ipoteze, cele 13 depuneri surprinse în profilele stratigrafice ale „cenușarului” reprezintă faze distincte și succesive ale formării acestuia. Conform celei de-a doua ipoteze, „cenușarul” reprezintă un fenomen natural postdepozițional. Conform ipotezei de lucru, acesta s-a format în urma alunecării naturale a urmelor de ocupare a așezării dinspre vatra pe panta sudică a terenului, relativ accentuată, după ce așezarea a fost abandonată. În acest caz, ordinea depunerilor surprinse în cadrul „cenușarului” nu are valoarea cronologică, ci reflectă doar mai multe faze de alunecare naturală a urmelor de ocupare, după abandonarea așezării.
Cercetările sunt în curs în cadrul proiectului „Peisaje ascunse: explorarea prin teledetecție și LiDAR a drumurilor, granițelor și câmpurilor de luptă din Carpații de Sud-Est’’ (HiLANDS), un proiect Complex de Cercetare de Frontieră (PCCF), fiind finanțat de către Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI). Proiectul este implementat de către un consorțiu de unități de cercetare dezvoltare (CD), respectiv Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” al Academiei Române, Muzeul Brăilei „Carol I” și Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni.
https://www.facebook.com/mncro.
