Centrul Național în cadrul Platformei Carpatice pentru Turism Durabil, primul la nivel național și al treilea în plan regional, după cele din Ucraina și Polonia – un obiectiv asumat de România în cadrul Convenției Carpatice la care țara noastră a aderat în 2006 – a fost inaugurat miercuri, la Brașov, de către Ministerul Turismului, în parteneriat cu Consiliul Județean Brașov.

Secretarul de stat în Ministerul Turismului Cristina Ionela Tărteață, prezentă la inaugurare, a declarat că este foarte important ca țara noastră să aibă un asemenea centru, având în vedere că în România Carpații reprezintă 43% din suprafața totală a acestui lanț muntos.

„Carpații reprezintă 43% din suprafața totală a Munților Carpați numai în România, așa că ar trebui să beneficiem de acest lucru și să acționăm ca atare. În curând vom candida pentru a aduce aici Secretariatul Convenției Carpatice, împreună cu Ucraina, Slovacia și Polonia, și sper din tot sufletul să reușim să-l aducem la Brașov, pentru că și cadrul natural ne permite acest lucru. Noi ne dorim să luăm Secretariatul Convenției Carpatice, care acum este la Viena.Vă dați seama că este o vizibilitate fantastică pentru România, pentru turismul montan, care este extrem de dorit în lume. Toată lumea caută să meargă pe turismul montan, pe turismul de aventură, iar noi avem toate aceste lucruri și ar fi păcat să nu le promovăm mai mult”, a explicat secretarul de stat.

Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a afirmat că prin deschiderea Centrului Național Brașovul va beneficia de o expunere națională și internațională din punct de vedere al turismului montan, iar faptul că județul Brașov este singurul din România care face parte din grupul de turism coordonat de Ministerul Turismului este foarte benefic pentru zona Brașovului.

„Consider că pentru direcția pe care și-o propune pe viitor județul Brașov, de a deveni cel mai important județ turistic al României, deschiderea acestui centru este foarte importantă pentru noi. La Brașov se face turism pe toată perioada anului și cred că este un demers foarte important. Mă bucur că este al treilea centru deschis în cele șapte țări membre al Convenției Carpatice, singurul din România și al treilea după cele din Ucraina și Polonia. Brașovul face parte din grupul de lucru pe turism din cadrul Ministerului Turismului și sperăm, exact cum am demonstrat și în alte situații, că vom accesa fonduri, că vom îmbunătăți activitatea din turism și vom face în așa fel încât să se audă de Brașov în toate colțurile lumii. Trebuie spus că 52% dintre turiștii care au vizitat Regiunea Centru au trecut și prin județul Brașov, astfel că ne clasăm pe primul loc al Regiunii Centru din acest punct de vedere. Noi sperăm că acest procent va crește an de an”, a precizat președintele Consiliului Județean.

Directorul general ADR Centru, Simion Crețu, a subliniat la rândul lui importanța deschiderii Centrului Național în cadrul Platformei Carpatice pentru Turismul Durabil. Potrivit acestuia, Convenția Carpatică își propune ca pe microregiunea Munților Carpați, pe baza unei strategii de dezvoltare comune, să se creeze un program de dezvoltare care să fie finanțat atât de guvernele naționale, cât și din fondurile Uniunii Europene.

„Se are în vedere potențialul divers care există pe această zonă, mă refer aici la ecosisteme, la zone turistice, la resurse, la rezervații, care au un mare potențial turistic și un mare potențial de dezvoltare economică și socială. În acest context, România a devenit membră a Convenției Carpatice, practic este foarte atractivă pe zona de dezvoltare a turismului durabil. S-a deschis acest Centru Național la Brașov, care va crea strategia pe zona Munților Carpați din România”, a spus Simion Crețu.

Totodată, prefectul Marian Rasaliu a arătat că Brașovul ca și județ înseamnă kilometrul zero al turismului românesc, iar prin deschiderea acestui centru se va încerca o promovare și mai puternică a zonei și a întregii țări.

„Crearea unei infrastructuri specifice rămâne principala noastră problemă. Realizarea aeroportului și a unei autostrăzi, dar măcar a unuia dintre cele două obiective, care să poată facilita accesul turiștilor în zonă, în condiții mult mai rapide, ne dorim să se întâmple cât mai repede, iar administrația județeană, administrația locală sprijină aceste proiecte și se implică cât poate de mult”, a punctat prefectul.

Obiectivul general al Convenției Carpatice — care reunește Republica Cehă, Polonia, Serbia, România, Republica Slovacă, Ungaria, Ucraina — îl reprezintă cooperarea pentru păstrarea și dezvoltarea durabilă a Carpaților în vederea îmbunătățirii calității vieții populației locale și a conservării valorilor naturale și culturale.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail