Un centru de informare turistică, realizat după un model vienez, urmează a fi inaugurat la Sfântu Gheorghe, în cursul lunii martie, au anunțat ieri reprezentanții Asociației pentru Dezvoltarea TurismuluI,  din cadrul Consiliului Judeţean Covasna.

Potrivit directorului executiv al Asociaţiei, Jánó Szabolcs, centrul informare turistică va funcţiona în fostul spaţiu comercial al Galeriei de Artă – „Art Gallery”, aflat în centrul municipiului Sfântu Gheorghe.

„Biroul va fi executat după un concept din străinătate, mai exact din Viena.”- a precizat Jánó Szabolcs, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc ieri, la Camera de Comerț și Industrie (CCI) Covasna.

 „Colegii noștri au fost în birourile de informare turistică din Sibiu, Budapesta și Viena, împreună cu designerul (…) și pe baza acelor vizite a fost realizat conceptul.” – a spus vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Grüman Róbert-Csongor. Acesta a declarat că biroul de informare turistică va avea program de lucru prelungit, urmând să fie deschis şi la sfârșit de săptămână.

„<<Boala>> birourilor de informare turistică este că sunt deschise conform orarului unei unități administrativ – teritoriale, adică de la 8.00 la 16,00, şi, eventual, vinerea au zi scurtă, de la 8.00 la 14.00, iar în luna august (reprezentanții biroului – n.r.) au concediu (…). În primul rând, acest birou este realizat după un concept conform standardelor europene (…); este situat în centrul orașului, este vizibil și va fi  deschis și după-masa târziu și inclusiv în weekend. Dorim să facem acest lucru, pentru că degeaba facem birou de informare turistică și nu e deschis atunci când potențialii turiști sunt în căutare de informații (…).” – a declarat vicepreședintele CJ Covasna.

Directorul executiv al Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului, Jánó Szabolcs, a menționat că inaugurarea biroului este programată în luna martie și că până la jumătatea acestui an va fi lansată și o aplicație pentru telefoanele inteligente, prin care vor fi puse la dispoziția celor interesați informații despre cazarea, restaurantele și atracțiile turistice din județul Covasna.

Conducerea Camerei de Comerț și Industrie (CCI) a județului Covasna a anunțat că va pune la dispoziția  reprezentanților viitorului birou o bază electronică de date, prin care aceștia să poată oferi turiștilor, în orice moment, informaţii legate de posibilităţile de cazare şi de petrecere a timpului liber și de atracțiile turistice din județ

„Pregătim și noi o bază de date cu niște informații la care vor avea acces și reprezentanții acestui birou, dar și ceilalți jucători din domeniul turismului din județul Covasna. Un om nu poate să știe tot ce se întâmplă în județ, dar intrând în această bază de date, întrebări legate de atracțiile turistice, de posibilitățile de cazare și de petrecerea timpului liber în județ, poate avea un răspuns. Deci, încercăm să ținem pasul cu timpurile, cu tehnologia.” – a spus președintele CCI Covasna, Edler András György.

Anul 2017 a fost declarat oficial „Anul turismului în județul Covasna”.

Ana Ciorici Costache

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail