Unirea tuturor românilor sub același steag, într-un stat „unitar, indivizibil și independent”, un vis împlinit vremelnic, va rămâne mereu un deziderat, dar care poate fi realizat numai prin voința majorității cetățenilor celor două țări, România și Republica Moldova. Bineînțeles că acest lucru nu se poate face fără implicarea forurilor oficiale decizionale. Împreună, visul de veacuri al românilor poate fi înfăptuit, în ciuda tuturor tendințelor contrarii.
Foto: Silviu Ipătioaei- M.d.C
Oponenții unionismului nu sunt deloc de neglijat. Pe de o parte președintele moldovean Dodon și susținătorii acestuia, pe de altă parte influența rusă, și probabil împotrivirea ucraineană dacă ne referim la reîntregirea Bucovinei.
Nu putem neglija însă nici opoziția internă din România, unde în mod cert o parte a populației nu este de acord cu Unirea. Fie că este vorba despre simpli cetățeni pasivi, pe care nu-i interesează evenimentele, fie că este vorba despre unele tendințe separatiste.
Separatismul este definit în Noul dicționar universal al limbii române drept „tendință a locuitorilor unui teritoriu de a se separa, de a se desprinde de un grup etnic, social, religios sau de statul din care fac parte; izolare, mișcare, curent care susține separarea politică, autonomia față de un stat unitar”. În legătură cu aceasta, scriitorul Ion Ghica spunea că „ambițiunea de domnie … poate foarte bine să aducă separatismul la cea dintâi ocaziune”.
În Enciclopedia liberă Wikipedia, găsim o definiție mai explicită: „Separatismul este o mișcare sau politică prin care o entitate sau grup, din motive culturale, religioase sau guvernamentale, susține sau are o tendință de separare din componența unui stat. În timp ce de mai multe ori se referă la întregul sistem politic de secesiune, grupurile separatiste nu pot solicita nimic mai mult decât o mai mare autonomie”. Motivațiile care stau la baza acestei tendințe sunt multiple, enciclopedia amintită enumeră 15, nu le vom reda aici, cei curioși pot apela la sursă pentru a se documenta. Noi doar semnalăm realitatea zilelor noastre, când în România o parte din populația maghiară este îndemnată, ca să nu spunem manipulată, de lideri ambițioși să lupte pentru „autonomie”, promițându-i-se un trai mai bun, numai că oamenii s-au cam săturat de promisiuni deșarte și nu vor „să dea vrabia din mână pe cioara de pe gard”, chiar dacă unii vor „să le vândă pielea ursului din pădure”. Nu, liderii maghiari, care spun una și fac alta, fiind și la guvernare și în opoziție în același timp, nu vor declara pe față tendința separatistă, ci vor solicita doar „autonomia”, care este de fapt primul pas spre separatism, așa cum s-a dovedit în cazul Cataloniei, numai că în România lucrurile sunt ceva mai complicate, căci nu poți face un „stat în stat” în mijlocul țării. Părerea noastră este că ar fi mai bine să conviețuim pașnic ca și până acum și să mergem toți în aceeași direcție, însă omul nefiind perfect lucrurile vor mai rămâne și pe mai departe tulburi când cei cu tendințe opuse își dau mâna amical pentru a-și rezolva propriile interese.
Așadar, teamă ne este că Unirea mult visată va rămâne și de astă dată doar la nivel declarativ, dacă Parlamentele celor două țări nu se vor implica și nu vor lua deciziile corecte.
Mihai Trifoi
