Ziua de 4 august 2019 – Arcul de Triumf, București rămâne o zi de referință pentru toți cei care au participat la împlinirea celor 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Budapesta și de la eliberarea Ungariei de bolșevism, 4 august 1919 – 4 august 2019. Dar și pentru cei care au avut curiozitatea să privească fotografii sau să citească despre evenimentul organizat în cinstea eroilor Armatei Române, de către Asociația Calea Neamului, alături de care au participat mai multe asociații din țară. Printre cele care au colaborat la realizarea unei zile de neuitat au fost: Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Liga Studenților Iași, Asociația Tradiția Militară, copii ai Atelierelor de chitară din Rupea, Cristian si Făgăraș, coordonați de părintele Marius Demeter, Grupul „Piatra Mare” din Dobârlău, condus de Alexandru Gecse, grupul de studenți de la Facultatea de Teologie de la Sibiu, în frunte cu Părintele Sorin Dobre, care, împreună cu Părintele Emanuel Ganciu, a oficiat Parastasul pentru Eroii căzuți în 1919.
Înainte să relatez despre desfășurarea Marșului (pe traseul Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – bulevardul Kiseleff – Piața Victoriei ), ceremonialul religios și programul artistic închinat eroilor de la Arcul de Triumf, se cuvine întru cinstirea memoriei Eroilor Neamului să reamintesc ce s-a întâmplat în urmă cu 100 de ani la Budapesta. Și nu pot să mă abțin să nu adaug un fragment dintr-o carte care relatează atât de frumos momentul când au pus românii opinca pe Parlamentul de la Budapesta.
„Și-au intrat trupele noastre în Budapesta la începutul lunii august 1919…
Palatul Parlamentului maghiar a fost pus sub paza unui pluton de vânători. Şeful gărzii de la intrarea principală era sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, potrivit de stat, negru, uscat şi foarte vioi. Deasupra palatului a văzut Iordan cum fâlfâia în vânt flamura ungurească, roşu-alb-verde. Faptul acesta nu l-a supărat prea tare, dar nici nu i-a plăcut… Dându-şi capela pe ceafă şi scărpinându-se după ureche şi-a zis:
– Să dau jos steagul unguresc şi să pun fanionul de la companie?… Asta ar şti şi madama de la popota domnilor ofiţeri s-o facă…
Dar am să chibzuiesc în aşa fel ca să rămână de pomină şi să fie şi talpa României răzbunată…Zis şi făcut.
Chemând pe căprarul Bivolaru, s-au suit în norii Budapestei şi au coborât steagul în lungul sforii, drept la jumătatea steajerului şi, luând apoi opinca răsuflată a căprarului, s-a urcat ca un pui de urs şi a pus-o drept căciulă în capul steajerului, lăsându-i nojiţele s-atârne-n vânt. Şi aşa a fâlfâit multă vreme în cerul Budapestei steagul maghiar cu opinca românească deasupra lui.” – General Marcel Olteanu, fragment din „Huzarul Negru”, 1926 și Gheorghe Mărdărescu, „Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei şi alte mărturii”, Editura Marist, 2010.
Despre importanța zilei de 4 august 1919, când Armata Română a intrat în Budapesta și a eliberat Ungaria de regimul bolșevic a lui Bela Kun, am ales spre exemplificare un fragment din interviul acordat jurnalistului Victor Roncea în Evenimentului Zilei din 3 august 2019, de către Generalul de flotilă aeriană în retragere Radu Theodoru, care ne-a onorat cu prezența la Arcul de Triumf. Prezență care ne-a dat putere, curaj prin vorbele domniei sale care îndemnau poporul la demnitate. Iată ce spune dumnealui despre importanța acelei zile.
„A căzut de pe obrazul nostru pecetea aia a omului supus care nu ripostează orice s-ar întâmpla”
„Din punct de vedere istoric, a fost o replică a românității față de stăpânirea nedreaptă maghiară de atâția amar de ani. Din punct de vedere politic european, a fost un afront la adresa oscilațiilor politice ale Occidentului, pentru că ei cochetau cu ideea comunistă. În cartea mea, „România ca o pradă”, consacru un capitol conferinței de la Versailles, în care arăt că grupul din jurul lui Wilson dorea să se bolșevizeze Europa. Ceea ce am reușit a fost să frânăm, pentru câteva decenii, dar să frânăm bine, aceste planuri. Nu uitați: Germania era și ea în curs de bolșevizare.
Așadar, românii au barat drumul bolșevismului. (…) După părerea mea, intrarea în Budapesta a fost o necesitate strategică – trebuia să batem hoardele bolșevice și să le terminăm. Din punct de vedere politic, regional și european, am blocat avansul comunismului sovietic. Din punct de vedere istoric și moral a fost un act umanitar pentru unguri și un act reparator pentru noi, pentru români. A căzut de pe obrazul nostru pecetea aia a omului supus care nu ripostează orice s-ar întâmpla. Ăsta e un mit al „demitizatorilor”. O facem și o facem cu fruntea sus. În Transilvania s-au ținut răscoale țărănești aproape din an în an. Rezistența armată anticomunistă din munți a operat aproape două decenii, în condiții de ocupație totală.
Ocuparea Budapestei a fost o replică distinsă la Horea, Cloșca și Crișan, la Crăișorul Munților, Avram Iancu. Istoria s-a răzbunat. I-a pus la locul meritat. Prin noi, prin baioneta noastră. Să se țină minte. Este un moment de răscruce din istoria românilor, pe care îl apreciem superficial, în parte din cauza istoriografiei comuniste – care nu voia să preamărească victoria Regalității și a oamenilor ei, ca Antonescu – și apoi a celei post-comuniste și a politicienilor de azi care umblă în șosete în fața celor care, de fapt, îi stipendiază, de la Moscova și până la Budapesta.
Să nu ne ascundem după degete. Avem o clasa politică trădătoare, plină de vânduți, de sus până jos. Dacă astăzi trăiam momentul 1918 – 1919 nu știu ce ar mai fi rămas din România. Or, victoria de la Budapesta, o victorie a Marii Uniri, a fost o replică strălucită, de demnitate națională, victoria de la Budapesta, o victorie a Marii Uniri pentru care, în parte, meritul este al politicului dar, esențial, este meritul baionetei. Pentru mine, ca militar și scriitor, momentul Budapesta este un moment de esență al Istoriei Românilor.”
România se aduna din nou sub tricolor, sub soarele care a dat până atunci norii ploioși deoparte …
Ne-am adunat în Piata Charles de Gaulle, așa cum era prevăzut în program, la ora 17.00. Și dacă la început am fost doar câteva grupuri răzlețe, pe parcursul minutelor de organizare, piața a devenit aproape neîncăpătoare, astfel încât din câteva zeci de participanți am devenit sute și sute. România se aduna din nou sub tricolor, sub soarele care a dat până atunci norii ploioși deoparte pentru ca noi de lumină bună și blândă să avem parte. Pentru că așa cum se întâmplă de obicei la aceste acțiuni. Participanții vin din cele mai neașteptate județe ale țării să spună prezent atunci când este nevoie. Am întâlnit români din Iași, Vrancea, Cluj, Timișoara, Bacău, Buzău, Ploiești, Deva, Galați, Brașov și cine știe ce alte județe despre care n-am aflat. Români care aduc cu ei de fiecare dată, nu doar frumusețea locurilor de unde vin prin minunatele porturi populare, ci vin și cu o doză de încredere, de credință, de iubire, pe care le revarsă asupra tuturor.
Astfel că toți la un loc devenim o punte trainică pentru sfântul tricolor. Umeri și brațe în slujba celor trei culori care ne definesc. La asta m-a dus cu gândul imaginea sutelor de români purtând pe umeri tricolorul lung de 25 de metri adus din Sfântu Gheorghe de mândri feciori ai Zăbalei, de tinerii din Dobârlău și ceilalți români veniți din județul Covasna pentru a-și cinsti eroii căzuți în 1919.
O altă imagine emoționantă a zilei de 4 august 2019 din Marșul din Piața Charles de Gaulle către Arcul de Triumf, București – 100 de ani de la intrarea Armatei Române în Budapesta și eliberarea Ungariei de regimul bolșevic – a fost cea în care se cânta binecunoscutul cântec de luptă „bătrân ca Unirea” – „Treceți batalioane române Carpații”- în timp ce fetele din marș erau cu chitările în spate, băieții fluturau tricolorul, femeile duceau pe brațe colaci, platouri cu colive, coșuri cu fructe… Bunătăți pregătite cu drag pentru Eroii Neamului care s-au împărțit după oficierea ceremonialului religios.
Mulți tineri, în special studenți sau simpli trecători ieșiți cu copiii mici în cărucioare la plimbare, s-au alăturat marșului nostru spre Arcul de Triumf unde am avut surpriza să fim așteptați de un grup masiv de oameni care ne-au primit în aplauze, și de jandarmeria care înconjura ca un lanț uman perimetrul din jurul Arcului de Triumf. E greu de descris sentimentul! Doar lacrimile dacă ar ști vorbi ar putea reda starea de emoție care te încearcă atunci când în mulțime vezi și o trupă militară împreună cu un general așteptând chiar sub Arcul de Triumf, unde s-a desfășurat întreaga activitate.
A fost o zi de neuitat cu adevărat specială, căci n-ai ocazia în fiecare zi să vezi istoria preumblându-se prin ochii tăi. Atât de viu era sentimentul că în acele momente ești parte din istoria acestui neam. Ceremonialul de sărbătorire a început cum era și firesc cu Imnul Național, și parcă niciodată nu am simțit atâta vibrație la un loc când sute de piepturi de prunci, copii, tineri și vârstnici la un loc, erau o singură bătaie. Trecut, prezent și viitor într-o singură inimă străbună, cea a Neamului Românesc.
Un rol deosebit în crearea acestei atmosfere istorice l-a avut Asociația Tradiția Militară echipată precum eroii de acum un secol, ajunși la Budapesta. Care ne-au făcut și o demonstrație de istorie militară, ce a cuprins mânuiri de armă, un exercițiu de scrimă cu armă, demonstrații care au lăsat participanții uimiți, căci nimeni nu se aștepta la o asemenea surpriză. Comandantul detașamentului a cerut publicului să rostească împreună cu militarii o Rugăciune care se spunea înaintea fiecărei bătălii, inspirată din Manualul de Înarmare Sufletească a Ostașului Român. Un moment sublim de înălțare a sufletelor către Dumnezeu. Sper ca această rugă comună să dea tărie țării și Neamului să-și ducă mai departe crucea, iar versurile din poemul lui Eminescu, recitat atât de frumos de o româncuță adevărată, să se împlinească în mod cert. „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie/ Țara mea de glorii, Țara mea de dor?/ Brațele nervoase, arma de tărie/ La trecutu-ți mare, mare viitor./ ”
„Fără ortodoxie România nu ar exista”
Alocuțiunile rostite de dr. Mihai Tîrnoveanu – principalul organizator al evenimentului, jurnalistul Victor Roncea – cel care a propus organizarea acestei mari sărbători, Dan Ciprian Grăjdeanu și preotul Sorin Dobre, au vorbit în mare parte despre importanța evenimentului și au făcut un apel la neuitare a istoriei care prin jertfa eroilor ne-a fost lăsată grădina sfântă Maicii Domnului – România.
„Nu uitați, că în acele vremuri, în urmă cu 100 de ani, România era prinsă ca într-un clește roșu. Pe deoparte era Rusia sovietică pe partea cealaltă era Ungaria Bolșevică. Armata Română a zdrobit brațele acestui clește. A eliberat România și a făcut-o mare și Sfântă. Grădina Maicii Domnului nu va fi niciodată răpusă.”
Mulțumind participanților care au răspuns chemării Asociației Calea Neamului de a veni la sărbătorirea unei pagini importante de istorie, dr. Mihai Tîrnoveanu a scris pe pagina sa de facebook: „În data de 4 august am readus în Conștiința noastră Victoria Campaniei Militare de la 1919, prin care Armata Română a salvat întreg Centrul Europei de comunism, înfrângând ciuma roșie din Ungaria, Austria, Cehia si Slovacia. Am fost scutul Europei în calea bolșevismului rusesc, asa cum în timpurile de aur ale Evului Mediu Românesc am fost pavăză, prin marii noștri Voievozi, cotropirii Imperiului Otoman. Am fost, și cu ajutorul lui Dumnezeu putem fi și pe viitor, un popor Eroic. Acesta este sensul redescoperirii Istoriei noastre ce se vrea îngropată de „standarde” și de manuale. Aveți încredere în voi, români, căci sunteți puternici, aveți în voi sânge de Eroi si Luptători! Cu aceste gânduri am sărbătorit pe 4 august Centenarul intrării Armatei Române în Budapesta.”- Mihai Tîrnoveanu
Jurnalistul Victor Roncea a dat citire unui material de sinteză despre importanța campaniei de la Tisa din care se putea trage o concluzie: „Acest fapt face mare cinste României şi istoria nepărtinitoare nu va putea să nu înregistreze într-o zi marele serviciu adus de ţara noastră civilizației mondiale prin distrugerea din inima Europei a acestei periculoase molimi care se cheamă bolșevism.” Și cu toate acestea, așa cum și noi am observat, nicio autoritate invitată la eveniment nu a fost prezentă, politicienii se pare că au uitat de istorie, așa cum amar se intuiește și din cele spuse de jurnalist:„În momente de criză organică totală ca cel prin care trece țara noastră azi, România este reprezentată cu adevărat doar de cei care se roagă pentru ea și de acei puțini dar buni care îi poartă Tricolorul cu sfințenie.”
„Jertfa milioanelor de Eroi ai Neamului de-a lungul timpului trebuie să ne încurajeze, să ne inspire și să ne facă să fim mai cutezători. Ne lipsește credința, voința, de aceea întâlnirea noastră de astăzi când îi comemorăm pe Eroii Armatei române, trebuie să fie un moment în care ne aducem aminte că avem înaintași curajoși. Curaj care astăzi de multe ori ne lipsește. (…) ” a adăugat și preotul Sorin Dobre care ne-a îndemnat la rugăciune pentru a ne recăpăta curajul și demnitatea înaintașilor.
După depunerea coroanelor pe fațada Arcului de Triumf, în timp ce în văzduh răsuna Imnul Național, iar femeile împărțeau colivă, fructe și colaci pentru eroi, a urmat un program artistic închinat marii sărbători, susținut de ansamblurile venite din Rupea, Făgăraș si Cristian coordonați de părintele Marius Demeter și Grupul „Piatra Mare” din Dobârlău, jud. Covasna, conduși de Alexandru Gecse. Micuții artiști înconjurați de steagurile tricolore, inimile și dragostea adulților, ne-au încântat cu cântece patriotice
interpretate atât de convingător, încât cu greu îți venea să crezi că în fața ta se află doar niște puști. Se simțea sâmburele de patriotism bine înrădăcinat în sufletele și spiritele acestor tineri, viitorul zilei de mâine.
Am mai fi stat căci tare ne-a fost drag să fim laolaltă în același spirit, în același cuget, dar timpul nostru era limitat de aprobări, așa că am fost nevoiți cu părere de rău să ne luăm rămas bun. Unii dintre noi întârziind pentru a imortaliza un moment cu generalul Radu Theodor sau cu comandantul și cei șapte militari din Asociația Tradiția Militară, formată din femei, bărbați și un puști de 12 ani, care ne-au așteptat, așa ne-au și condus, în poziția de „drepți” până toată coloana de români o ieșit de sub Arc luând-o pe Bulevardul Kiseleff.
Cu gândul la frații de peste Prut, coloana a făcut un popas în fața Ambasadei Rusiei la București unde copiii au cântat „Scrisoare din Basarabia” și „Basarabie frumoasă”. La plecare s-a scandat cu demnitate, dar și cu mult năduf: „Basarabia, pământ românesc!” , „Trăiască, trăiască și înflorească Moldova, Ardealul și Țara Românească!”, „România Mare, vechile hotare!” Pe ritmul cântecului istoric „Treceți batalioane române Carpații” am ajuns în Piața Victoriei, acolo unde i-am simțit și gustul. O victorie împotriva uitării, a nepăsării, împotriva trădării și a tuturor nelegiuirilor din țara asta. Prin prezența tinerilor, copiilor, care la un loc, au fost mai mulți de 50% față de adulți, am simțit că la 100 de ani de la un act atât de măreț și victorios, am reușit să sădim în sufletul acestor tineri semințe care peste ani vor da rod bun, căci această zi cu greu se va putea uita.
La împlinirea unui secol de la campania Armatei Române în Ungaria, din 1919, soldată cu ocuparea Budapestei și consfințirea faptică și pe vecie a Actului Marii Uniri de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, evenimentul s-a încheiat scandându-se:
„Jos comunismul! Jos comunismul!” semn că sub o formă sau alta, statul mai păstra reminiscențele unui „regim de tristă amintire”.
Mulțumind forțelor de ordine pentru asigurarea ordinii și tuturor asociațiilor prezente la eveniment, dr. Mihai Tîrnoveanu a mai adăugat „Jos comunismul se aude de 100 de ani în România. Din 1919! Din închisorile comuniste, din piepturile foștilor deținuți politici, din Piața Universității 1990 și de aici din Piața Victoriei până la Arcul de Triumf 2019! Avem o Țară, o Credință și un Drapel! Și un Neam pe care-l vom sluji până la moarte.”
De neuitat rămân și îndemnul generalului Radu Theodoru:
„Nu mai stați în genunchi, fraților! În uniforme neschimbate de luni de zile…cu degete ieșite din opinci…așa am intrat în Budapesta. (…) Dar am fost verticali, nu am stat în genunchi în fața nimănui! (..) Se evită să se spună rostul oștirii române. Noi, oștirea am făcut Marea Unire! Am zidit în fiecare cărămidă sângele nostru, al oștirii române.
Nu uitați istoria! Aduceți-vă aminte că sunteți români!”
Iar să fii român înseamnă, așa cum spunea Dan Puric: „Să îți iubești credința strămoșească în care te-ai născut, martirii și eroii neamului tău, să îți iubești tradiția, cultura și oamenii mari pe care i-a dat acest pământ, cât mai ales să îți iubești necondiționat în ciuda tuturor evidențelor țara de astăzi ca să ai puterea să o ridici”.
Mihaela Aionesei, Târgu Secuiesc
Sursa foto : https://www.facebook.com/photo.php?fbid=476606799820571&set=pcb.476635936484324&type=3&theater
