Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe a marcat marţi împlinirea unui secol de activitate în actualul sediu.

Cu acest prilej a fost dezvelit un vitraliu monumental de circa 10 metri pătraţi, reprezentând un personaj din mitologia secuiască, realizat de artistul clujean Makkai Andras. Lucrarea a fost realizată după proiectul contelui Banffy Miklos, conceput în anul 1933.

Tot cu acest prilej a avut loc vernisajul expoziţiei comemorative ‘Banffy Miklos’ organizată în colaborare cu Muzeul de Istorie a Teatrului din Budapesta, ce va putea fi vizitată până pe data de 24 septembrie.

Ceremoniile s-au desfăşurat în prezenţa a circa o sută de persoane, printre care şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria, Nemeth Zsolt.

Muzeul a fost fondat de Emilia Zathureczky şi a fost deschis publicului în anul 1875, iar în actualul sediu proiectat de arhitectul Kos Karoly funcţionează din 1912.

Muzeul are patru secţii interne – Biblioteca, Ştiinţele naturii, Etnografie, Istorie-Arheologie, şi cinci secţii externe – Galeria de Artă ‘Gyarfas Jeno’ din Sfântu Gheorghe, Muzeul breslelor din Târgu Secuiesc, Muzeul etnografic în aer liber ‘Haszmann Pal’ din Cernat, Muzeul Etnografic Ceangăiesc din Zăbala şi Muzeul Depresiunii Baraolt din oraşul Baraolt.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail