Comisia Europeană a respins recent cele nouă propuneri legislative formulate în cadrul inițiativei cetățenești europene Minority Safepack/ ICE MSP, pe motiv că acestea excedează competenței COM, întrucât politicile respective aparțin statelor membre UE.

Minority Safepack – un milion de semnături pentru diversitatea în Europa este o inițiativă cetățenească europeană în curs de desfășurare privind drepturile minorităților în UE, sponsorizată de FUEN (Uniunea Federativă a Naționalităților Europene).

Propunerile înregistrate de Comisia Europeană se refereau la măsuri precum: recomandare UE pentru protecția si promovarea diversității culturale și lingvistice; programe de finanțare pentru comunitățile lingvistice mici; crearea unui centru de diversitate lingvistică; obiectivele fondurilor de dezvoltare regională ale UE de a include protecția minorităților naționale și promovarea diversității culturale și lingvistice; cercetări despre valoarea adăugată a minorităților pentru societățile noastre și Europa; apropierea egalității pentru minoritățile apatride, de exemplu rromi; o singură lege europeană a drepturilor de autor, astfel încât serviciile și difuzarea să poată fi sa urâtă în limba maternă; libertatea de servicii și recepția conținutului audio-vizual în regiunile minoritare sau citirea pe categorii a sprijinului regional (de stat) pentru conservarea culturii, mass-media și a patrimoniului cultural minoritar.

În același context, propunerile respinse de Comisia Europeană au fost cele referitoare la măsuri eficiente de combatere a discriminării și de promovare a tratamentului egal, inclusiv pentru minoritățile naționale, în special printr-o revizuire a directivelor existente ale Consiliului privind subiectul tratamentului egal.

Istoricul acestea inițiative cetățenești sponsorizate de Budapesta (premierul Viktor Orban a făcut campanie activă) este extrem de sinuos și începe în 2011, când trei entități (UDMR, Uniunea Federativă a Naționalităților Europene – FUEN și Tineretul Naționalităților Europene) au demarat o inițiativă civică europeană pentru protecția minorităților, denumită Pachet de Salvare pentru minorități – Un milion de semnături pentru diversitatea Europei (Minority Safepack – one milion signatures for diversity in Europe), pe scurt Minority Safepack.

În decurs de un a organizatorii au reușit să strângă un milion de semnături, iar în 16 iulie 2013 au depus documentul la Comisia Europeană.

Aceasta solicitare, însă, a fost respinsă de Comisie, iar în data de 13 septembrie 2013 cu motivarea că problemele solicitate trebuie soluționate la nivelul statelor membre.

În 25 noiembrie 2013, FUEN (una dintre entitățile inițiatoare ale Minority Safepack) s-a adresat Tribunalului Uniunii Europene (TUE) atacând decizia CE, pe motiv că această nu a luat în considerare pachetul de măsuri atașat solicitării.

În anul 2014 Slovacia și România au solicitat să fie parte în proces de partea CE, iar Ungaria a dorit să intre în proces de partea inițiatorilor. În 3 februarie 2017, Tribunalul UE a desființat decizia Comisiei Europene, după care Comisia a decis că înregistrează parțial inițiativa civică, în sensul de a păstra nouă măsuri din cele 11 câte au fost inițial.

Colectarea semnăturilor a început în aprilie 2017 și a continuat până la 3 aprilie 2018. Începând cu 4 aprilie 2018, inițiativa a fost sprijinită online de 1.215.789 de cetățeni ai UE. Pragul a fost atins de 11 țări, și anume România, Ungaria, Letonia, Spania, Danemarca, Slovacia, Croația, Lituania, Slovenia, Bulgaria și Italia.

Comisia s-a întâlnit cu organizatorii la 5 februarie 2020. La 15 octombrie 2020, organizatorii și-au prezentat inițiativa și propunerile în cadrul unei audieri publice organizate la Parlamentul European. După aceea, Comisia a avut la dispoziție 3 luni pentru a adopta o comunicare în care să își prezinte concluziile juridice și politice cu privire la inițiativă. „Minority Safepack” a fost dezbătută în cadrul sesiunii plenare a Parlamentului European în 14 Decembrie 2020.

În rezoluția adoptată la 17 decembrie 2020, Parlamentul European și-a exprimat sprijinul pentru inițiativă.

În ciuda tuturor eforturilor depuse și resurselor materiale utilizate pentru colectarea a peste un milion de semnături, decizia Comisiei Europene a fost de a respinge solicitările inițiativei „Minority Safepack”.

Nu este un secret că „Minority Safepack” este o inițiativă finanțată în principal de guvernul ungar, care a fost promovată în Parlamentul European de către Lorant Vincze (președintele FUEN) și susținută puternic de guvernul ungar și de partidul Fidesz.

Comisia a recunoscut că respectarea drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale reprezintă o valoare a UE, dar a adăugat că nici Tratatul UE și nici Tratatul de funcționare a UE nu constituie o bază juridică pentru a crea reglementări comunitare în domeniul drepturilor minorităților naționale.

Decizia Comisiei Europene de a respinge inițiativa cetățenească a fost susținută, de asemenea, de faptul că deși a întrunit toate condițiile necesare, obținând 1.128.422 de declarații de susținere valabile și au atins pragurile necesare în 11 state membre, susținerea prezintă un dezechilibru major, întrucât aproape jumătate (46%) provin din Ungaria, iar din totalul semnăturilor, etnicii maghiari reprezintă 75%.

Uniunea Europeană a prezumat că existența unor asemenea demersuri, cum a fost cel de promovare a Minority Safepack (bazat pe o puternică și nedisimulată influență maghiară) ar putea genera un tratament inegal al popoarelor europene și asigura statului ungar o influența politică sporită în tarile vecine în care există minorități maghiare cu o pondere electorală semnificativă.

Se pare că, spre uimirea multora, Comisia Europeană nu susține aspecte ce urmaresc crearea unor precedente extrem de periculoase, care pot pune în dificultate mai multe state ale Uniunii Europene, România fiind prima țară vizată.

UE  a înțeles că această inițiativă este un demers ce vizează în mod cu totul special interesul Ungariei în relația cu minoritatea maghiară din România și stimulează separatismul etnic în Europa.

  1. Andrei

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail