Cel de-al doilea copil din localitatea covăsneană Araci, care a dispărut săptămâna trecută în apele Oltului, în timp ce se afla la scăldat cu verişorul său, a fost găsit fără viaţă în apropierea localităţii Hoghiz din judeţul Braşov. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Covasna, Raluca Dumuţ a declarat ieri, pentru AGERPRES, că trupul copilului a fost găsit în cursul dimineţii de un localnic, care a anunţat Dispeceratul de Urgenţă 112. Cadavrul a fost scos din apă de un echipaj al Detaşamentului de Pompieri din Făgăraş. Trupul celuilalt copil a fost descoperit duminică dimineaţa de un pescar, în apropierea localităţii Feldioara din judeţul Braşov. Cei doi copii, în vârstă de 10 şi 11 ani, care au dispărut marţea trecută, ieşiseră la scăldat pe malul râului Olt, într-o zonă în care s-au făcut excavaţii pentru pietriş, iar curenţii de apă sunt puternici. Potrivit martorilor, unul dintre băieţi a încercat să-şi salveze verişorul aflat în pericol de înec, dar, după un timp, niciunul dintre ei nu a mai ieşit la suprafaţa apei. Operaţiunile de căutare a copiilor efectuate de Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din Covasna şi din Braşov au durat aproape o săptămână. AGERPRES/(AS-autor:
Oana Mălina Negrea/AGERPRES |