Preşedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, a declarat, ieri, că „aceia care cântă prohodul PSD” se înşeală, el adăugând că partidul nu se va dezintegra, deşi se confruntă cu unele probleme interne.
Grama a declarat că deşi unii vehiculează ideea că PSD se va „dezmembra” şi că Guvernul Ponta o să „cadă” în foarte scurt timp, în realitate actuala coaliţie „este puternică şi rămâne unită”. El a mai spus că recent a avut loc o întâlnire a liderilor PSD din Transilvania şi Banat, în cadrul căreia s-au discutat probleme interne, şi poate spune că nu există niciun deputat din aceste zone care ar dori să plece la un alt partid.
„Nu există în realitate niciun fel de scindare, niciun pericol ca partidul să se rupă. Se încearcă mediatic să se creeze impresia că această construcţie e pe ducă. Nu e pe ducă, merge mai departe. Desigur, sunt voci în partid care au opinii, acestea vor fi analizate în forul de conducere (…) Dar eu spun că în interiorul partidului, în grupul parlamentar, nu există o hemoragie aşa cum încearcă unii să acrediteze. Probabil vor fi câţiva disidenţi, dar numărul acestora va fi insignifiant. PSD trebuie să continue guvernarea cu programul cu care a fost învestit în 2012 şi există coeziune în partid pe această temă (…) PSD este un partid puternic, care are capacitatea să se reîncarce şi să se reloadeze. Celor care ar dori ca PSD să se dezintegreze le spun că sub nicio formă nu se va întâmpla acest lucru”, a afirmat Horia Grama.
El a mai adăugat că dezbaterile ar trebui să aibă loc în interiorul partidului şi nu în afara lui şi a mai menţionat că organizaţiile din teritoriu pot veni cu propuneri pentru modificarea statutului partidului, care să ducă la o reformare a acestuia.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
www.agerpres.ro . .