Născută pe data de 26 noiembrie 1992, la Roman, în județul Neamț, Mădălina Linguraru ar fi vrut, iniţial, să practice gimnastica, dar nu s-a putut, astfel că la doar 11 ani a început să practice luptele libere, după ce inițial încercase la judo. Primul titlu de campioană l-a obținut în anul 2008 iar mai apoi, cariera Mădălinei a cunoscut o ascensiune rapidă. A ajuns pentru prima dată la Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe în 2008, iar patru ani mai târziu, când lotul din care făcea parte a fost mutat la Târgoviște, a decis să își ceară transferul și să se legitimeze la Sfântu Gheorghe, pentru a putea continua pregătirile cu antrenorul său, Matefi Arpad. Respectul pe care îl are față de „maestrul Arpi”, așa cum sportiva îl numește, este enorm, iar luptătoarea vorbește cu admirație despre această legătură ca între un tată și o fiică pe care cei doi o au. Ieri i-am făcut o vizită pentru a o cunoaște mai bine pe una dintre campioanele Clubului Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe.
– Mădălina, pentru început vorbește-ne puțin despre tine.
– Am început luptele la 11 ani. La început a fost ca o copilărie, ca o joacă. Începând din 2007 de când am fost selectată în lotul național la Reșița, în lotul de cadeți, de atunci am rămas doar în lot și m-am ocupat doar de acest sport. De atunci l-am luat în serios.
– Ce alte pasiuni ai în afară de sportul pe care îl practici?
– Alte pasiuni nu prea am pentru că nu prea am timp liber dar, în schimb, când am timp liber îmi place să mă plimb mult în natură. Nu îmi place să stau închisă în cameră, îmi place să mă plimb în timpul meu liber.
– Deci tot mișcarea este cea mai importantă pentru tine
– Da.
– În 2014 ai ieșit campioană națională la tineret și ai obținut locul 5 la Campionatele Europene. Vorbește-ne despre titlurile obținute de-a lungul timpului. Mai ții socoteala câte medalii ai obținut de la început?
– Nu știu în total, exact, câte medalii am pentru că nu le-am numărat niciodată, în schimb pot începe cu primul meu titlu de campioană, pe care l-am obținut în 2008, la juniori II, la Reșița. A fost primul meu titlu, pe care l-am obținut foarte greu, după 8,5 kilograme date jos. Am bătut o sportivă care era titrată la acest titlu. Pe urmă, iarăși un titlu important care mi-a rămas în minte, a fost cel pe care l-am obținut în 2011. La fel, pierdusem cu două săptămâni înainte în fața acelei fete, dar am reușit până la urmă să o înving la Naționale, câștigându-mi dreptul de a merge la Europene și Mondiale. Cel mai important titlu, ca să zic așa, a fost cel obținut anul trecut la Naționalele de U23 (sub 23 de ani – n.red), când am învins-o pe adversara mea, cu care și în prezent mă lupt – Alina Vuc de la Steaua București – într-un meci foarte strâns. Iar acum mă pregătesc pentru Campionatul Mondial Universitar care va avea loc pe 25 octombrie, în Turcia, la Çorum.
– De când ești la CSM Sfântu Gheorghe și cum ai ajuns aici?
– Din ianuarie 2012. În 2008 am fost mutată de la Reșița, aici, în lotul de juniori și seniori, maestrul Matefi Arpad fiind antrenor de lot la vremea respectivă. Așa l-am cunoscut. Am stat aici în lot din 2008 până în 2011, iar în toamna anului 2011 lotul s-a mutat la Târgoviște. Atunci am decis ca din 2012 să îmi iau transferul la Sfântu Gheorghe, ca să îmi pot continua pregătirea cu maestrul Arpi.
– Cum decurge o zi din viața unei campioane? Care este programul tău și cât de grele sunt antrenamentele?
– (Râde) Mă trezesc dimineața la ora 08:00, mă duc la masă, la ora 11:00 am antrenament, pe urmă merg la duș, merg din nou la masă, după care mă întorc în cameră, îmi beau vitaminele, mă odihnesc, iar la ora 18:30 am din nou antrenament. Apoi merg din nou la masă, până fac duș și până mă pregătesc se face deja ora 22:00 și mă culc. Antrenamentele sunt foarte grele în perioada în care faci „încărcare”, în perioada în care se apropie concursul, antrenamentele trebuie să fie puțin mai scurte și de o intensitate mai mare. Sunt zile când ești foarte obosit, când nu poți nici să te dai jos din pat de durere, te dor toate oasele și toți mușchii, dar așa este în orice sport de performanță, cred.
– Există un anumit regim sau mod de viață pe care trebuie să îl respecți cu strictețe față de alte fete de vârsta ta?
– Din fericire, eu nu mai am acum problema kilogramelor, stau bine cu categoria. În trecut am avut și eu, dar acum îmi permit să mănânc cam orice.
– Care e cea mai mare realizare a ta din acest sport?
– Ar fi medalia de bronz pe care am obținut-o la Campionatul European de juniori, locul 5 la Campionatul European de seniori, locul 5 la Mondialele Universitare, și medalia de aur la Jocurile Francofoniei din 2013.
– Dar cea mai mare dezamăgire?
– Au fost cam două (râde). Cred că cea mai mare dezamăgire rămâne totuși cea de anul acesta, din cauză că nu am primit nicio competiție importantă, dar pot să zic că am avut un meci în 2012, la Mondialele de juniori, când am pierdut meciul din greșeala mea, în ultima secundă. Am visat o lună de zile meciul acela, adică faza respectivă. Am greșit la o mișcare care mereu îmi ieșea, eram cea mai bună, niciodată nu am greșit, iar atunci s-a întâmplat să greșesc. Nu știu la ce m-am gândit în acel moment, nu pot să îmi dau seama, dar am greșit chiar la lucrul la care mă pricepeam cel mai bine.
– Există ceva ce ți-ar plăcea să faci însă nu poți din cauza modului de viață strict pe care îl duci?
– Da, mi-ar plăcea să ies mai des și să îmi fac mai mulți prieteni, dar nu am timp.
– Care este relația ta cu antrenorul Matefi Arpad?
– Avem o relație bună, mă înțeleg bine cu el, nu am probleme. Îmi este ca un tată, pot să discut orice cu el, de aceea am și ales să rămân, să nu plec de aici.
– Te-ai apucat de sport la 11 ani, și pe când alte fete se jucau cu păpușile sau poate alegeau sporturi precum aerobicul sau înotul, tu ai ales un sport mai dur ca să zic așa. De unde vine pasiunea pentru lupte? De ce nu altceva?
– Mi-ar fi plăcut să fac gimnastică, în schimb, acasă în Roman noi nu aveam așa ceva. Într-o zi m-am apucat de judo. Oricum de mică am fost mereu mai băiețoasă, eram înconjurată mereu de băieți și în jurul blocului. Am mers o dată la sala de judo, ne antrenam în aceeași sală cu cei care făceau lupte, și la judo deja învingeam toate fetele și nu mai voia niciuna să lupte cu mine. În partea cealaltă erau mai mulți copii, vedeam că fac multe elemente de aerobic, flik-flak – uri, lucruri care mie îmi plăceau, și așa am ales să merg acolo.
– Cine ți-a insuflat pasiunea pentru sport? În familia ta se practică sporturi?
– Mai am doi frați și două surori, eu sunt cea mai mică. Sport de performanță nu a făcut nimeni din familia mea, în schimb frații mei au mai făcut fotbal, iar surorile mele au făcut atletism, dar nu ca să ajungă la performanțe mari.
– Știu că ai trecut printr-o serie de operații, se întâmplă des să te accidentezi?
– Da, se întâmplă destul de des. Am avut trei operații la genunchi. După ce am avut operația la genunchi am reușit să îmi revin, și cu trei zile înainte de Naționalele de anul trecut mi-a sărit cotul, și a trebuit să lupt așa. Se întâmplă pentru că practic te lupți, fără să vrei se întâmplă. Am mai avut degetele de la mâini rupte – asta se întâmplă des (râde), cu clavicula am mai avut probleme, cu umărul de asemenea, am avut multe accidentări.
- Și părinții tăi nu se tem pentru tine?
– În general nu prea vorbesc cu mama despre lucrurile astea. Mereu îmi spune să mă las (râde din nou).
– Care este cea mai gravă accidentare pe care ai avut-o?
– Cele care au necesitat operațiile la genunchi.
– Care este lucrul care te motivează să învingi atunci când intri în ring?
– În primul rând faptul că nu îmi place să pierd, iar în al doilea rând mă gândesc la munca pe care am depus-o în atâția ani de zile și mi-am sacrificat timpul petrecut cu familia ca să câștig, la asta mă gândesc. Mă gândesc numai la faptul că am stat departe de familie…
– Spuneai mai demult că la primul tău concurs, desfășurat la Mangalia, ai fost învinsă, lucru care te-a ambiționat iar în al doilea concurs i-ai învins pe toți. Îți mai aduci aminte cine a fost sportiva care te-a învins atunci?
– Da, era o sportivă din Bacău, care în prezent nu mai face sport.
– Ai mai avut de atunci ocazia să lupți împotriva ei, să te revanșezi?
– M-am mai întâlnit cu ea pe urmă, vreo câțiva ani la rând, m-am tot întâlnit cu ea dar niciodată nu m-a mai învins (zâmbește). Am avut ocazia să mă revanșez.
– Cât durează un sezon de competiții în acest sport? . .
– În general noi avem concursuri tot anul, dar depinde. De exemplu poți avea două săptămâni la rând și pe urmă să nu mai ai timp de o lună nimic, iar apoi alte trei săptămâni la rând să ai concursuri în fiecare sfârșit de săptămână. La noi tot anul trebuie să fii pregătit, și de asta noi stăm în pregătire maximă, deci 11 luni din 12 noi suntem mereu în cantonament.
– Ce așteptări ai pentru sezonul următor?
– Pentru anul viitor îmi doresc în primul rând să ies campioană națională, și să merg la Campionatul European să câștig o medalie.
– Cât durează cariera unei luptătoare? Până la câți ani poți practica acest sport?
– Poți să îl practici și până la 40 de ani, deci nu este o vârstă până la care poți practica. Atât cât te ține pe tine sănătatea și încă mai poți să câștigi. Asta cred că depinde și de fiecare sportiv în parte, fiecare simte dacă mai poate sau nu.
– Unde te vezi la încheierea activității sportive?
– Tot în domeniul acesta voi rămâne, însă nu m-am hotărât încă dacă voi rămâne ca antrenor. M-ar bate un gând să devin fizioterapeut. Oricum, tot ceva legat de sport aș vrea, să îi ajut până la urmă pe sportivi.
– Ce sfat le poți da tinerilor care doresc să se apuce de lupte?
– Îi sfătuiesc să se apuce de acest sport în primul rând pentru că te ajută să te maturizezi mai repede și îți dezvoltă un caracter puternic. Înveți multe lucruri și ai foarte multe oportunități atunci când faci sport. Sunt sigură că dacă nu faci sport, nu ai atâtea oportunități ca un sportiv.
– Dar covăsnenilor care te susțin și se bucură odată cu tine pentru fiecare victorie pe care o ai, ce le poți transmite?
– Le mulțumesc că mă susțin și le promit că îmi voi da toată silința să aduc rezultate cât mai bune, de aceea mă trezesc în fiecare dimineață.
A consemnat Ioana Ardeleanu
