Intitulat „Marşul pentru viaţă”, evenimentul de duminică, 22 martie, a dorit să tragă un semnal de alarmă asupra numărului mare de avorturi.

. . Zeci de oameni din Sfântu Gheorghe au mărşaluit împreună, pentru a protesta faţă de avorturi. Chiar dacă numărul a fost destul de mic, comunităţile din oraş au înţeles că evenimentul se adresează tuturor, alegând să militeze împreună pentru drepturile copiilor nenăscuţi. Astfel, militanţii prezenţi la eveniment au mărşăluit timp de aproximativ o oră pe străzile oraşului Sfântu Gheorghe, plecând de la Catedrala Ortodoxă, trecând prin faţa magazinului Şugaş, magazinului Dr. Office, Administraţia Finanţelor Publice, Grădiniţa Csipike, parcul Elisabeta,  orpindu-se în piaţa Mihai Viteazul.

La marş au luat parte reprezentanţi ai bisericilor din oraş, care au rostit, la fiecare dintre cele 12 opriri de pe traseul stabilit, câte un condac şi un icos din Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, rugăciunea din final rostindu-se în Piaţa Mihai Viteazul. Pe lângă biserici, la „Marşul pentru viaţă” s-au alăturat psihologi şi medici, care au luat cuvântul în faţa mulţimii.

„Marșul pentru viață” este evenimentul central din cadrul Săptămânii pentru viață 2015, marcată în perioada 18–25 martie a.c., în România și Republica Moldova.

În judeţul Covasna, în anul 2014 au fost efectuate, la cerere, 1.757 de întreruperi de sarcină atât la spitale cât şi la cabinetele private de obstetrică-ginecologie, şi  516 avorturi spontane, însumând în total 2.273 de avorturi.

Maricela Dan

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail