În cei aproape 180 de ani, care s-au scurs de la apariţia imaginii fotografice, posibilităţile de aplicare au făcut din procedeul fotografic cel mai precis şi rapid mijloc de documentare, atât în domeniul vieţii de toate zilele, cât şi în cel ştiinţific şi artistic.

     Pe artiştii fotografi îi cunoaştem din expoziţii, publicaţii, albume şi noile surse electronice. Oricine îndrăgeşte fotografia are marea satisfacţie de a vedea că ea progresează în pas cu vremea, reflectând esenţele lumii de azi. Fotografia bună, de calitate trezeşte interesul privitorului, fotograful unei asemenea imagini dând dovadă de pricepere tehnică şi intuiţie artistică.

     Vernisajele au devenit şi în judeţul nostru adevărate sărbători ale spiritului, vizitatorii putând savura, ori de câte ori având ocazia, din bogăţia de imagini fotografice ale unor artişti fotografi consacraţi din ţară şi străinătate.

     Evenimentul semnificativ, prilejuit de Săptămâna Fotografiei din România, ce a avut  loc vineri, 17 ianuarie 2014, ora 18, în Aula Liceului de Artă „Nagy István” din Miercurea-Ciuc, este vernisajul Celor mai bune 100 de fotografii. Dacă anul trecut, tot în mijlocul lui ianuarie, pentru manifestarea patronată de Asociaţia Artiştilor Fotografi din România, s-au primit un număr de 975 de lucrări de la 100 artişti fotografi, la ediţia a II-a din acest an, statistica Salonului „Best 100” se prezintă astfel:

Lucrări primite:   Ţări – 3; Localităţi – 33; Autori – 65; Lucrări – 633.   

Lucrări acceptate: Ţări -2; Localităţi – 27; Autori – 48; Lucrări – 100.

     Neavând pretenţia să facem o cronică plastică se impun totuşi câteva consideraţii pe marginea celor expuse în expoziţie. Astăzi „judecata” unei lucrări fotografice se face puţin mai altfel decât în trecut, pentru că analiştii au calitatea să constate dacă fotograful „face sau nu face artă”, în contextul apariţiei fotografiei electronice, tehnica imaginii deschizând creatorilor noi perspective şi multiple viziuni. O altă problemă care se ridică este dacă „libertatea de creaţie” de care dispune autorul este valorificată pentru plăsmuirea imaginilor valoroase. Suntem tentaţi, ca şi în cazul lucrărilor expuse în acest Salon, să numim „artă” ceea ce nu vrea să fie decât „experiment”. Nu-i o noutate să constaţi că pentru o lucrare alb/negru se recurge la „corecturi” pentru a salva imagini interesante, lucru observat şi la imaginile color. Deşi fotograful nu are libertatea pictorului în „amestecul” de culori, întâlnim lucrări care te captează prin mesaj şi supleţe. Alte creaţii se impun prin valoarea lor metaforică, dar mai ales prin tematica şi tenta lor de „fotografii document” având în vedere acele imagini de interior rural şi „personaje” ale mediului etnologic, adică fotografia socială. Alături de peisaje, cadre din mediul citadin, instantanee ori fantezii vizionare, la realizarea portretului artistic, dominant femeia, „ochiul” fotografului a urmărit să pună în evidenţă în primul rând trăsătura personală a caracterului, a temperamentului sau chiar a profesiunii „modelului”. Personal apreciez că nu s-a abandonat demersul fotografic al „macrofotografierii” (fotografierea de aproape a obiectelor, plantelor, insectelor, păsărilor).

     Se poate conchide că este foarte mare deosebire între o fotografie identificabilă, care stârneşte mai puţin interes, şi o  fotografie semnificativă care întruneşte calităţile, emoţionează, conţine elemente, simboluri cum ar fi perspectiva, contrastul, nuanţele, claritatea, atmosfera ş.a. De aici şi ideea că o fotografie nu poate fi decât în foarte rare prilejuri cu adevărat obiectivă pentru că ea va reflecta, în general, personalitatea şi părerile celui care a realizat-o.

     Publicul invitat la confruntarea cu cele 100 de imagini ale celor 48 de creatori a trăit, şi de această dată, sperăm, relevaţia că arta fotografică rămâne  acel „dialog”, acea comunicare care deschide drumul spre esenţe.

                                                                                           Dr. Nicolae Bucur

    BEST  100”  Ediţia  a II- a  2014

 

Premii, distincţii şi diplome

 

Alexandra Fira – Craiova, lucrarea  Maria  AAFR  Medalia de aur 

Moldován  Mihály – Săcele – Braşov, lucrarea  Ou de aur  AAFR – argint

Kállay László – Eger, Ungaria, lucrarea  Bucuria mişcării  AAFR – bronz

Au primit Panglica albastră AAFR :

Bedő Kornél – Kaposvár,  Ungaria, lucrarea  Mic dejun ratat

Erdélyi Ákos – Ungaria, lucrarea Bond – Legătură

Szmolka István – Sfântu Gheorghe, lucrarea  Jonglerie

Tordai Ede – Târgu Mureş, lucrarea, Illusion

Premiul special al Clubului „F’100” a fost înmânat lui Kémenes Lórant Zoltán – Tiur, Alba Iulia, lucrarea, După judecată

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail