O schimbare, locuri de relaxare, o viaţă mai liniştită şi sănătoasă. Acestea sunt lucruri pe care Iuliana Marin, Mădălina Aldea, Răzvan Despa şi Loredana Vereguţ şi le doresc pentru Întorsura Buzăului. Cei 4 tineri sunt elevi în clasa a IX – a C a Liceului Teoretic „Mircea Eliade”. Acceptând provocarea lansată de concursul Greenovation Challenge, elevii au căutat o problemă de mediu din zona Întorsurii Buzăului şi au identificat o soluţie care va rezolva problema respectivă, folosind un buget cât mai mic.

„Împreună pentru un parc nu tocmai obişnuit” este numele proiectului scris de cei 4 elevi, alături de coordonatorul lor, profesoara Emilia Ştefan. Problema identificată de tineri este lipsa unor locuri de relaxare şi destindere în aer liber. Soluţia găsită a fost construirea unui spaţiu special amenajat într-un mod cât mai creativ şi atractiv pentru copii, tineri şi familiile acestora.

„Dorim să aducem un plus de frumuseţe şi atractivitate turistică oraşului nostru. Mai mult, ne dorim ca tinerii din zonă să aibă ocupaţii sănătoase în timpul lor liber.”, a spus Răzvan Despa.

„Am observat ca oamenii din jurul nostru sunt foarte stresaţi şi am decis să acceptăm această provocare de a face bine.”, a spus şi Loredana Vereguţ.

Implicarea tinerilor în rezolvarea problemelor de mediu este cu siguranţă un lucru pozitiv. „Eu consider că este important ca noi, tinerii, să ne implicăm, deoarece noi alegem cum vrem să trăim în viitor.”, a spus Mădălina Aldea.

Cu privire la realizarea unui proiect în beneficiul comunităţii întorsurene, Iuliana Marin a spus: „Am un sentiment de împlinire şi de bucurie că am putut să gândim un proiect pentru oamenii minunaţi din zona în care trăiesc.”

Greenovation Challenge, proiect de cooperare româno-norvegiană

Proiectul „Greenovation Challenge” are la bază o cooperare între România şi Norvegia. Temele propuse în cadrul acestui concurs au în vedere educaţia ecologică şi angrenează peste 900 de elevi şi 40 de profesori din cele două ţări participante. Rolul participanţilor este de a căuta soluții pentru problemele de mediu din zonele în care trăiesc și de a încerca să-i convingă pe primarii din localitățile lor să le implementeze.

Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Întorsura Buzăului este singurul liceu al judeţului Covasna care participă la acest proiect. Alte licee din România participante sunt din orașele Cugir (Alba), Câmpulung (Argeș), Năsăud (Bistrița Năsăud), Brașov (Brașov), Teregova (Caraș Severin), Toplița (Harghita), Petrila (Hunedoara), Baia Mare (Maramureş), Piatra-Neamț (Neamț) şi Câmpulung Moldovenesc (Suceava).

 Cele mai bune trei proiecte vor fi premiate cu o vizită de studiu în Norvegia.

. .

Iulia Drăghici – Taraş

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail