Orice răspuns la această întrebare va avea în esenţă ideea că ne dorim o ţară mai prosperă, în care, aşa cum afirma şi noul preşedinte ales, Klaus Johannis, „să ne simţim cu toţii bine”.
Tineretul, mai revoluţionar şi mai direct, o spune în cântece: „Vrem o ţară ca afară”. Dar ce înseamnă o ţară ca afară?! Desigur, nu o ţară mai frumoasă, căci ţara noastră este invidiată pentru frumuseţea ei, ci o ţară mai prosperă, care să pună în valoare această frumuseţe, o ţară care să strălucească şi să impresioneze. Şi există destule modele de ţări care s-au re/născut din visurile unor oameni. Să luăm spre exemplu oraşul-stat Dubai.
Unul dintre cele şapte emirate, situat pe coasta Golfului Persic, cu o suprafaţă destul de mică şi cu circa 2 milioane de locuitori, Dubaiul reprezintă azi „perla Emiratelor Arabe Unite”, fiind considerat şi „un arhipeleag clădit pe visuri”. Astăzi Dubaiul este unul dintre cele mai frumoase şi bogate oraşe ale lumii. Milioane de vizitatori vin aici anual, aducând miliarde de dolari, încât prosperitatea locuitorilor creşte continuu. Dar cum a fost posibil ca în câteva decenii o simplă aşezare pescărească să se transforme într-o metropolă SF, afişând modernitate, lux şi opulenţă, dar şi o convieţuire paşnică între etnii diferite: musulmani, indieni, europeni şi africani? Cum se poate ca, depăşind limitele, acolo unde spaţiul geografic nu permitea, să construiască un adevărat arhipeleag artificial format din vreo 300 de insule imitând harta lumii, şi să scoată la vânzare pe bani grei aceste insule pentru toţi milionarii planetei care doresc să devină proprietarii lor? Este un miracol? Poate. Însă un miracol creat de om, căci totul a pornit din visul unui emir, şeicul Rashid bin Saeed al Maktoum care, având un spirit vizionar şi idei revoluţionare, şi-a propus să transforme visul în realitate, şi chiar a reuşit acest lucru numai în câteva zeci de ani. Iată, aşadar, că se poate!
Desigur, între România şi Dubai există o diferenţă enormă. Unii vor spune că arabii au petrol, care le-a adus bogăţia. Avem şi noi petrol, avem şi aur, şi argint, şi sare, şi cărbune, şi uraniu, şi multe alte bogăţii, unele pe care nici măcar nu le ştim, dar degeaba le ai, dacă nu ştii ce să faci cu ele, şi neştiind, faci ce ştii mai bine: le furi, le vinzi la subvaloare, le risipeşti ori le neglijezi. Arabilor nu le-a ajuns teritoriul, au construit insule pe mare; noi avem suficient teritoriu, dar nu ştim să-l valorificăm, şi cel mai uşor este să-l vindem străinilor, care ştiu ce să facă cu el şi cum să scoată profit, aşa cum le-am dat şi pădurile, şi munţii, şi apele, ca să le secătuiască şi noi să rămânem şi mai săraci decât am fost.
Noi avem mai multe bogăţii decât arabii, dar nu suntem conştienţi de valoarea lor şi le dăm altora pe mai nimic. La fel cu frumuseţile naturii, pe care nu ştim să le promovăm, ori dacă totuşi o facem, le distrugem în bună parte, din goana după profit.
Şi uităm mereu bogăţia cea mai de preţ: omul. Conform statisticilor, în ultimii ani s-au cheltuit peste 600 de milioane de euro pentru pregătirea unor specialişti, care apoi au plecat în străinătate pentru a-i servi pe alţii. Ce e mai grav este faptul că au plecat cei mai buni, şi că ne pleacă tineretul, fiindcă nu suntem capabili să-i ţinem acasă, unde încă este prea multă sărăcie şi mizerie morală, bâlci politic şi lupte fraticide, unde populaţia este dezbinată şi speranţa deşartă, iar tinerii vor „o ţară ca afară”. De ce n-o construim să fie aşa, ca toţi cei plecaţi să se poată întoarce? Pentru că lipseşte ceva din toate acestea.
. .
Lipsesc exact visul, spiritul vizionar, ideile revoluţionare şi voinţa de a împlini visul, calităţi pe care acel emir le avea, dar care au lipsit conducătorilor noştri de după 1989. Casa Poporului n-a construit-o Ceauşescu, ci poporul, dar el a avut „viziunea” şi voinţa de a o transforma în realitate. Nici Marele Zid Chinezesc n-a fost construit de împăratul de atunci al Chinei, dar el avea visul, pe care a ştiut să-l împlinească. Şi toate marile minuni ale lumii au fost la început „viziune pură”. Niciun conducător adevărat nu va putea construi o ţară prosperă fără a fi un spirit vizionar şi revoluţionar, şi fără a avea voinţa împlinirii unui vis şi fără insistenţa unui meşter Manole.
Cine ştie, poate noul preşedinte ales, care a promis să transforme România într-un „tigru al Europei”, chiar va reuşi, şi dacă nu vom trăi chiar ca în Dubai, cel puţin să trăim într-o Românie în care „să ne simţim cu toţii bine” şi în care „fiii rătăcitori” să se întoarcă acasă.
Mihai Trifoi
