Mai e puţin până departe… Doar o zi ne mai desparte până la primul tur de scrutin al prezidenţialelor. Mulţi se întreabă cine va fi viitorul preşedinte. Dar ar fi mai bine ca, înainte de vot, să ne întrebăm “Ce fel de preşedinte ne dorim?”
Preocuparea pentru alegerea unor conducători capabili să conducă o ţară, un regat ori un imperiu a existat dintotdeauna, căci turma fără de un păstor bun se împrăştie şi se pierde. Spre exemplu, în cartea sa „Discuţii şi cugetări”, filozoful chinez Confucius (551-479 î.Hr.), vizând „totalitatea relaţiilor etice şi sociale dintre oameni, bazate pe consideraţie şi respect faţă de înaintaşi, faţă de cei mai în vârstă sau aflaţi pe o treaptă socială mai înaltă, supunere faţă de stat etc.”, într-una din cugetările sale, în care predomină comparaţiile metaforice, cu referire la calitatea unui bun conducător, afirmă următoarele: „Iată care e relaţia dintre conducător şi popor: împăratul e vizitiul, funcţionarii şi legile sunt zăbala şi hăţurile, iar poporul – calul. Ca să mâni caii bine, trebuie să le pui corect zăbala, să ţii hăţurile drept, trebuie să potriveşti forţa cailor şi să urmăreşti ca cei din urmă să alerge coordonat. În aceste condiţii, conducătorul nu are nevoie să scoată niciun sunet, nici să plesnească din hăţuri şi nici să-i îndemne cu vorba – caii vor alerga singuri”.
Aşadar, trebuie să înţelegem că acest Confucius, care a trăit cu peste două mii de ani în urmă, era mai inteligent decât „confuciuşii” de astăzi? După cum vedem în zilele noastre, vizitii de azi mână caii cu atâta zgomot de te apucă surzenia, şi-i plesnesc cu hăţurile şi cu biciul până crapă pielea pe ei. Conceptul fundamental al învăţăturii lui Confucius este “jen”, adică „umanism”, iar conceptul fundamental al zilelor noastre este „exploatare şi profit”, într-o societate care se vrea „democratică”, dar în care jaful şi acumularea de profit la o bună parte dintre deţinătorii puterii au atins cote insuportabile, în timp ce bieţii „cai” de-abia mai au cu ce-şi trage sufletul. Un alt filozof chinez, Lao Zi (579-499 î.Hr.) – autorul tratatului clasic al taoismului, „Cartea Căii şi a Virtuţii”, afirma: „Înfrânarea este prima treaptă a virtuţii şi începutul perfecţiunii morale”. Exact acest lucru le lipseşte conducătorilor actuali: înfrânarea, înfrânarea propriilor porniri atavice. Un echivalent al acestei virtuţi există şi în învăţătura creştină şi se numeşte „cumpătare”. Atât oamenii de rând , cât şi conducătorii, uită că în toate trebuie să existe un anumit achilibru, care trebuie să păstreze armonia societăţii.
Vai de cei care dispreţuiesc şi asupresc poporul, pentru ca ei să trăiască în lux şi huzur! Ei uită un lucru foarte important, despre care acelaşi Lao Zi ne spune: „Oamenii simpli stau la temelia celor aleşi, aşa cum cele joase sunt temelii pentru cele înalte. De aceea, nobilimea şi cârmuitorii care se preamăresc singuri nu au o situaţie durabilă, fiindcă ei nu privesc la oamenii simpli ca la o temelie a lor. Aceasta e o cale înşelătoare”. Şi privind azi la ceea ce se întâmplă în sânul clasei politice, la mulţimea dosarelor de corupţie, a arestărilor şi scandalurilor, înţelegem foarte bine ce a vrut să spună filozoful chinez. Dar acum nici nu mai e nevoie să fii filozof ca să observi şi să înţelegi realitatea, căci şi cei de jos s-au mai luminat, şi deci nici misiunea conducătorilor nu e simplă, precum o spunea tot Lao Zi: „Motivul pentru care poporul e greu de condus stă în faptul că poporul se luminează şi sunt mulţi învăţaţi în rândurile sale”. Şi atunci trebuie să ne întoarcem tot la învăţătura lui Confucius: trebuie ales un „vizitiu” capabil, care să ţină ferm şi cu inteligenţă hăţurile în mână, în aşa fel încât „caii” să meargă singuri, fără bici şi fără strigăte inutile, deoarece şi „caii” au devenit mult mai inteligenţi…
Mergând la votare, n-ar strica să ne gândim la toate acestea, să cântărim în minte şi să alegem pe cel care merită şi are capacitatea de a „construi” un stat sănătos, altfel ajungem la spusele istoricului roman Titus Livius (59 î.Hr.- 17 d.Hr.): „Aşa cum un om bolnav suportă mai greu o boală uşoară, decât suportă omul sănătos o boală grea, la fel şi un stat bolnav nu suportă niciun fel de nenorocire, şi nu pentru că ar fi grea, ci pentru că statul nu are puterea să ridice această greutate”. Să construim împreună un stat sănătos!
Mihai Trifoi
