Programul artistic care a avut loc la Sfântu Gheorghe în data de 24 ianuarie,  în cadrul activităților organizate de Instituția Prefectului-Județului Covasna și Garnizoana Sfântu Gheorghe, care a cuprins două dintre cele mai importante obiceiuri românești, JOCUL URSULUI, specific Moldovei,  și CĂLUȘUL, tradiție din  Țara Românească,  în dorința  de A NE UNI  PRIN CULTURĂ, în inima României, a iscat nenumărate reacții în rândul  celor care au urmărit atât filmulețele postate pe pagina de facebook a Mesagerul de Covasna sau au citit știrea despre acest eveniment, pe siteul www.mesageruldecovasna.ro, precum și pe alte pagini din mediul online.

 Pe lângă miile de aprecieri și felicitări legate de aducearea la Sfântu Gheorghe a  JOCULUI URSULUI din Dărmănești, județul Bacău,  cel mai popular obicei de iarnă de pe Valea Trotușului, care se află pe lista de așteptare pentru înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial Cultural Imaterial UNESCO, conform virginradio.ro., și  a CĂLUȘULUI OLTENESC, una dintre cele mai impresionante și valoroase creații populare din Țara Românească, inclusă în Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, unele voci, nu prea multe la număr, din fericire, s-au întrebat ce caută Ceata Mare de Urși  „de pe Valea Uzului” la Sfântu Gheorghe, pentru a sărbători Unirea Principatelor Române?

 Din știrea  referitoare la desfășurarea sărbătorii Unirii Principatelor Române, la Sfântu Gheorghe,   publicată pe www.mesageruldecovasna.ro în data de 25 ianuarie, https://mesageruldecovasna.ro/unirea-principatelor-romane-a-fost-sarbatorita-la-sfantu-gheorghe-cu-parada-militara-si-doua-dintre-cele-mai-vechi-obiceiuri-din-moldova-si-tara-romaneasca-dansul-ursului-si-calusul/?fbclid=IwAR1RxIzH4nApqb0R8DFSNJCHY9UHPDcI7We9XuF1zqv5rHK6RGcMFeDwFJg,  cititorii au avut posibilitatea să  afle rostul venirii URȘILOR și-a CĂLUȘARILOR la Sfântu Gheorghe.

În rândurile de mai jos, prezentăm opinii  postate în mediul online cu privire la minunata sărbătoare de care au avut parte, în acest an, locuitorii municipiului Sf. Gheorghe, și la rostul UNIRII PRIN CULTURĂ a românilor din toată țara, în mijlocul României:

 „Uniți prin limbă, datini și rituri străbune”

 „Ceata Călușarilor a Ansamblurilor „Crai Nou” și „Poienița” din Brașov prezintă Călușul oltenesc, obicei ancestral cu rădăcini mitice.
Prin aducerea împreună a Cetei Mari a Urșilor din Dârmănești și a Cetei Călușarilor/ Ansamblurile din Brașov, a fost subliniată simbolic importanța Unirii Moldovei cu Țara Românească, de la 1859, cea care a făcut posibilă înfăptuirea Marii Uniri de la 1918. Uniți prin limbă, datini și rituri străbune.
Mulțumim, Domnule Dr. Mihai Sorin Tîrnoveanu, pentru mesajul transmis de Ziua Unirii Principatelor Române, la Sfântu Gheorghe! Într-devăr, toată suflarea a simțit „energia extraordinară a Timpului Național ale cărui secunde de veșnicie răsunau din tobele Urșilor Vechi”. O forță enormă, izvorâtă din genuni, însuflețește spiritul acestui Neam Românesc, nicicând îngenuncheat, cum a subliniat și Dl Constantin Toma, Primarul orașului Dârmănești. Doamne, ajută, pe Calea biruinței Neamului!
Respect și recunoștință, bravi români, oameni frumoși la chip și la suflet!
Mulțumim pentru secundele de veșnicie adăugate Timpului Național chiar în inima Țării, prin aducerea aici a obiceiurilor strămoșești cu profunde semnificații! Cu rădăcini în mit, ele sprijină Istoria multimilenară a Românilor, transmit ideea unității, a credinței și demnității naționale.”

Prof. Maria Monica Stoica

***

„Iubim Pacea  la fel de mult ca Demnitatea Națională”

„Mi-am asumat răspunderea în fața autorităților pentru bunul mers al prezenței Urșilor din Dărmănești, Bacău, la Sfântu-Gheorghe, având încredere în Omenii-Urs de pe Valea Uzului. Dumnezeu ne-a ajutat. Frumusețea desfășurării acestei puteri românești în Covasna nu a fost umbrită de nici cel mai mic incident. Iubim Pacea la fel de mult ca Demnitatea Națională. Primarul orașului Dărmănești, Constantin Toma, și căpitanii Cetelor de Urși aflați în fruntea celor 150 de strașnici moldoveni, au dovedit acest lucru. Încă o dată.
Observ cu o uimire deplină cum se vorbeste uneori despre Valea Uzului în șoaptă, ca despre ceva negativ, să nu ne asociem, să nu provocăm, să nu facem, să nu dregem…dar de ce să nu ne asociem? Oameni buni, ce înseamnă Valea Uzului? Înseamnă cumva propaganda iredentistă maghiară care are drept obiectiv general ștergerea oricăror urme românești de pe teritoriul pe care ea, propaganda, îl consideră ca fiind al fostului imperiu austro-ungar?  Nu, Valea Uzului reprezintă un loc în care militarii Armatei Române și-au dat viața pentru România, un loc în care Armata Română a înființat un Cimitir pentru toți cei care-au căzut în luptele de pe Valea Uzului în Primul Război Mondial. Valea Uzului este locul în care maghiarii extremiști au desființat prin profanare caracterul internațional al acestui cimitir, în 1994.

Valea Uzului este locul în care primarul din Dărmănești a restabilit acel caracter INIȚIAL al Cimitirului Internațional, punând acolo Cruci si pentru militarii români împreună cu un monument pentru TOȚI cei căzuți. Ce rău a făcut omul acesta? Valea Uzului este afirmarea Demnității românești prin cei peste 5000 de români prezenti acolo de Ziua Eroilor, pe 6 iunie, la o manifestație perfect legală. 5000 de români din toate colțurile Țării care nu s-au atins de niciun fir de păr de pe capul celor 200 de maghiari care prin președinții Consiliilor Județene Covasna și Harghita au organizat o contramanifestație ilegală, blocând accesul în Cimitir cu lanțuri și lacăte, de parcă locul respectiv ar fi fost propritetatea lor privată. Ei, șefii UDMR, cei care au încercat să blocheze Parastasul Ortodox pentru EROI și depunerea unor coroane de flori la Crucile celor adormiți, au dat drumul mai apoi la propaganda deșănțată de victimizare. Au rupt câteva crăci dintr-un copac, le-au pus în formă de cruce și le-au sprijinit de crucile  militarilor români, fotografiindu-le apoi căzute la pământ. La fel cum au pozat în 1990 la Târgu Mureș haina verde de pe Mihăilă Cofariu, care a fost prezentat ca fiind un ungur bătut de români; n-am învățat nimic din chestia asta?

Cele 600 de cruci ale soldaților austro-maghiari, puse ilegal în 1994, bineînțeles că erau intacte, ba mai mult românii prezenti pe 6 iunie au aprins lumânări și la ele. Cei 200 de unguri care au blocat accesul în Cimitir au plecat fără ca cei 5000 de români să le facă absolut nimic. Se vede foarte clar pe imaginile filmate. Tamas Sandor nu  se vede, se pare ca a plecat pimul, dar domnul Borboly, președintele Consiliului Județean Harghita, principalul organizator al contramanifestației și vector direct de propagandă, se vede foarte clar cum pleacă fără niciun incident, ba mai mult, se pare că mai schimbă și câteva cuvinte cu oamenii de acolo, fără ca nimeni să-i facă nici cel mai mic rău.

Așadar, de ce cădem unii dintre noi în capcana propagandei maghiare dirijată de la Budapesta, cu sprijinul atât de vădit al Moscovei? De ce ne tăiem singuri craca de sub picioare?
Oameni buni, Valea Uzului, cu tot ce înseamnă ea, este un simbol românesc, de Jertfă în Istorie, de păstrare a Tradițiilor românesti, de reafirmare a Demnității Naționale. Mii de români din întreaga Țară, se identifică cu acest Simbol.

De Ziua Armatei am fost din nou acolo. Nu am învelit cu pungi negre cele 600 de cruci ale armatei austro-ungare, ci am mers acolo cu Torțele arzânde în inimi și în noapte pentru românii din Moldova, Țara Românească și Ardeal, care-au vărsat ,,tone de sânge” pentru România. Recunoașteți citatul? Aparține unui General al Armatei Române. Are 96 de ani, este Veteran, dar luptă și acum pentru Țara lui. Se numește Radu Theodoru și spune că oriunde  am săpa pe acest Teritoriu al bunicilor si străbunicilor nostri, vom da de osemintele lor, oaseminte care împreună cu tonele de sânge vărsat, au clădit o Țară și un Neam.
Fiți mândri de asta! Doamne ajută!”

Mihai Târnoveanu, președinte al Asociației Calea Neamului și vicepreședinte al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș

***

„Oameni care știu să îngenuncheze, dar care nu se lasă îngenuncheați…”

„Am avut prilejul alături de Marea Ceată a Urșilor din Dărmănești să trăiesc momente unice, cu parfum de copilărie și frumoase aduceri aminte. Pe unele le-am cuibărit în adâncul sufletului să-mi rămână lumină. Pe altele le-am lăsat răzlețe în lume să împartă bucurie, să alunge duhurile rele cu privirile inocente ale copiilor de sub măști. Să fie admirate, disecate ori criticate… Fiecare după propria înțelegere a minții și slăbiciune a sufletului.

Totuși, nu pot trece fără să spun nimic despre un moment de suflet care m-a impresionat profund și care a scăpat multor priviri. Copleșitor și de înaltă trăire românească și creștinească a fost momentul în care primarul Constantin Toma, împreună cu delegația venită din Dărmănești, au îngenuncheat în fața grupului statuar Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe, după depunerea tricolorei coroane de flori. Un gest de o noblețe sufletească rară și de pios respect față de cel care a fost domn al Țării Românești. A fost atât de neașteptat gestul domniei sale, și a stârnit așa un murmur de admirație, că până să mă dezmeticesc, s-a ridicat și n-am apucat decât parțial să fac o fotografie. Îi mulțumesc lui Silviu-Iulian Ipătioaei de la Mesagerul de Covasna că a reușit să surprindă momentul. Preiau cu mulțumiri fotografia și o promovez cu toată responsabilitatea.

Cu aceeași pioșenie s-a aplecat și dr. Mihai Tîrnoveanu la statuia domnitorului din curtea Colegiului Național „Mihai Viteazul”, pentru a depune o coroană. Și nu i s-a frânt nimic! Și n-a anchilozat nici unul nici altul! Și nici demnitatea nu li s-a știrbit, din contră!

Astfel de gesturi fac cinste neamului nostru. Pentru oamenii care știu să îngenuncheze în fața adevăratelor valori, dar nu se lasă îngenuncheați, am tot respectul și admirația. Voi susține întotdeauna OMUL care știe să inspire dragostea și respectul față de țară și alte valori naționale, indiferent de orientarea lui politică. Omul care știe să iasă din călduțul costumului de politician, care poate să coboare din confortul pe care i-l oferă un „scaun”. Omul care are demnitatea de a risca totul pentru un ideal.

Scriu toate acestea în special pentru cei care zilele astea și-au consumat energia împroșcând cu vorbe veninoase o acțiune pașnică, un om cu demnitate și o conduită morală ireproșabilă, care prin prezența sa și a celor care l-au însoțit, n-au dorit decât să transmită un mesaj de unitate în tradiții și în dragoste de neam.

Un om care vine de la o distanță oarecare și îngenunchează în fața statuii lui Mihai Viteazul, nu intenționează să stârnească pe cineva, să provoace, să amenințe, să impună, să se impună… Mai ales în fața unor minți înguste care în orice sărbătoare românească văd doar un prilej al românilor de a provoca, nicidecum de a apăra ce se mai poate…

Nici primarul din Dărmănești – Constantin Toma, nici dr. Mihai Tîrnoveanu, preș. Asociația Calea Neamului, NU instigă, NU acționează împotriva cuiva, ci APĂRĂ și PROMOVEAZĂ ce a mai rămas (unora) nejefuite: demnitatea, tradiția, iubirea de neam, de țară, de eroi, de limbă și de tot ce-i românesc.

Mi-ar fi plăcut ca acest mesaj să fi fost înțeles mai ales de către autoritățile locale care și-au dat acordul pentru manifestarea care a avut loc după programul oficial de sărbătorire a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, dar n-au avut destul curaj să și-o asume. Nici suficientă demnitate de a adresa invitaților măcar un salut de bun venit, așa cum s-ar fi cuvenit. Slavă Domnului, de acest aspect s-au ocupat cei prezenți care i-au primit cu inimile deschise și privirile uluite de admirație și soarele care și-a lăsat lumina ca o binecuvântare peste noi toți, căci a fost o zi tare frumoasă și luminoasă!

Mi-e trist și amărui… O tristețe soră cu moartea să văd că de ani de zile celui vitreg i se dă credibilitate și i se asigură tot respectul și confortul în detrimentul propriului frate… Nu pot schimba nimic, dar pot spera că o veni și vremea adevăratei unități de neam. Când vom fi toți un singur Suflet Românesc – Unul pentru toți și toți pentru unul. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Merită să ne amintim: „Cât trecutu-l ținem minte/ Mai există lucruri sfinte. ”…

https://www.youtube.com/watch?v=ALBZWXofOQ0

 Mihaela Aionesei, Tg Secuiesc

 ***

„Românii din Sfântu Gheorghe i-au primit cu multă căldură pe frații de la Dărmănești”

„Într-o însorită zi de 24 Ianuarie, o zi cu profunde semnificații pentru istoria Neamului Românesc, Urșii de la Dărmănești au jucat pentru prima dată în municipiul reședință al județului Covasna, Sfântu Gheorghe.
Un număr impresionant de dărmăneșteni au răspuns invitației adresată de către Asociația Calea Neamului. Este vorba de peste 120 de urși, 30 de doboșari, 20 de ursari, 20 de moși în frunte cu primarul Toma Constantin din orașul de la poalele Muntelui Nemira, însumând peste 200 de participanți.
Astfel, cu toții au sărbătorit aniversarea a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române la grupul statuar al marelui Voievod Mihai Viteazul din municipiul Sfântu Gheorghe.
Impresionați de numărul mare de urși, de albul imaculat al costumelor de doboșari dar și de costumele tradiționale ale moșilor prezenți, românii patrioți din Sfântu Gheorghe i-au întâmpinat cu lacrimi în ochi, cu tricolorul la inimă și i-au aplaudat cu multă bucurie.
Să fie doar o simplă și tristă coincidență faptul că la un moment dat, prefectul județului Covasna nu a mai putut fi remarcat a fi prezent în această minunată zi de 24 ianuarie, de Unirea Principatelor Române, moment crucial din istoria României tocmai atunci când delegația de la Dărmănești a intrat pe scenă ?!!
De remarcat este faptul ca oamenii simpli din municipiul reședință al județului Covasna au rămas până la final, ba mai mult i-au condus pe dărmăneșteni până aproape de mijloacele de transport cu care aceștia au sosit, au făcut numeroase fotografii, atât cu puii de urs, cu ursoaicele cât și cu fioroșii urși.
Alături de dărmăneșteni au mai participat reprezentanți ai Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita  și Mureș, ai Fundației Mihai Viteazul, țărani din Zăbala, Mărtănuș, Vâlcele, din orașul Covasna.”

www.facebook.com/acum.tv.kit/

 ***

Nu mai departe de ieri am postat pe www.mesageruldecovasna.ro reportajul Agerpres referitor la organizarea în Salina Priad a unui festival al bunei convieţuiri, la care au participat cca 350 de  copii reprezentând zone istorice şi minorităţi naţionale:https://mesageruldecovasna.ro/reportaj-harghita-copii-reprezentand-zone-istorice-si-minoritati-nationale-la-un-festival-al-bunei-convietuiri-in-salina-praid/?fbclid=IwAR2CWe5l-EEKXaJzdEGV3AAPZkA1LKLaHXh2FbjdA2m0g0nROikFp19neUc.

În cadrul interviului, Elena Neamţu, care însoţea ansamblurile bănăţene a declarat: „Acest eveniment este făcut în această perioadă pentru a marca unirea prin convieţuire. (…) Am aflat printre primii de ideea domnului director Seprodi de a organiza acest festival pentru copii, pentru a convieţui frumos unii cu ceilalţi, indiferent de etnie, religie, zonă din care provin, cultură. Copiii trebuie să înveţe să se poarte frumos unii cu ceilalţi, iar noi, adulţii, să învăţăm de la copii să fim din nou copii, să ne iubim unii pe ceilalţi”, iar primarul din Praid, Bokor Sandor, „a vorbit despre acest eveniment ca despre o sărbătoare a convieţuirii, punctând faptul că un popor puternic este unul în care convieţuiesc în armonie mai multe etnii, în care se vorbesc mai multe limbi şi fiecare îşi păstrează cultura şi tradiţia.”

Eu îmi doresc tare mult, și ca mine cred că și mulți alți  locuitori ai județelor Covasna, Harghita și Mureș,  ca  „unirea prin conviețuire” din județul Harghita, alături de „unirea prin cultură” de la Sfântu Gheorghe să fie văzute de noi toți  CA O NORMALITATE, fără a mai considera, la nesfârșit, că unele acțiuni , în cazul de față culturale,  sunt puse la cale de forțe oculte doar pentru  a „intimida” sau „ a deranja” pe cineva.

Maria CREȚU-GRAUR

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail