Camera de Comerț și Industrie (CCI) Covasna a lansat înscrierile la expoziția de turism derulată în cadrul Zilelor orașului Sfântu Gheorghe.

 Manifestarea se va desfășura în perioada 28-30 aprilie 2017, la Sfântu Gheorghe, fiind organizată de către CCI Covasna, împreună cu Consiliul Județean Covasna, Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Asociația Unitaţilor de Alimentaţie Publică Sfântu Gheorghe – „SVESZ” și Asociația pentru dezvoltarea turismului din județul Covasna.

O  nouă temă, o altă locație

Ediția de anul acesta a expoziției  va fi dedicată promovării turismului, dar și a gastronomiei și nu va mai fi organizată în fața parcului, ci în spatele bisericii unitariene din municipiu, a declarat președintele CCI Covasna, Edler András-György.

„Anul acesta este și <<Anul Turismului în județul Covasna>>, deci vrem să facem ceva frumos și reprezentativ pentru județul nostru. Tocmai de aceea, pe lângă partea de turism, vrem să avem și o parte dedicată gastronomiei, cu specialități din zona noastră și nu numai. (…) Expoziția va fi anul acesta în spatele bisericii unitariene din oraș.”- a spus președintele CCI Covasna.

Potrivit acestuia, înscrierile expozanților au fost lansate, fiind deschise tuturor agențiilor de turism și operatorilor economici a căror activitate are tangență cu turismul. Organizatorii pun la dispoziție aproximativ 30 de spații de 3×3 m.

„La expoziție vom avea în jur de 30 de standuri, a câte 3 x 3m. De data aceasta nu vom face un cort, ca să nu creăm un spațiu separat, ci aceste standuri, vor fi acoperite și moderne (…), cu tot ce trebuie, mergând pe structura anilor trecuți. Aici așteptăm inclusiv delegațiile înfrățite cu județul Covasna, cu orașul Sfântu Gheorghe și vor fi prezenți și operatori din domeniul turismului, care își vor prezenta, bineînțeles, pachetele turistice, dar am rugat ca toată lumea, în măsura posibilităților și bineînțeles a voinței, să prezinte și oferta gastronomică. Astfel, eu sper că, la fața locului, vizitatorii vor putea găsi și gusta produse culinare. Vom avea acolo și o scenă, separat, va fi avea acolo și târgul producătorilor locali de produse alimentare, deci va fi o mică <<insulă>> cu oferte gastronomice și oferte turistice. Se pot înscrie toți operatorii care au tangență cu turismul. De exemplu, noi sperăm să vină din alte județe oficii de promovare a turismului, adică să fie și oferte ale celorlalte județe ale țării (…).” – a mai spus președintele CCI Covasna.

Conform programului anunțat de organizatori, expoziţia va putea fi vizitată după următorul program:  vineri, 28.04. 2017, între orele 10:00-18:00, sâmbătă, 29.04.2017, între orele 10:00-18:00, duminică, 30.04.2017, între orele 10:00-15:00.

Rezervările standurilor pot fi făcute contactând-o pe reprezentanta CCI Covasna, Incze Eszter (tel: +40 755 085 842, e-mail: [email protected]). Informații suplimentare despre expoziție pot fi aflate accesând site-ul Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna, www.ccicov.com.

Ana Ciorici Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail