Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna a lansat înscrierile pentru un nou curs de formare a responsabililor cu gestionarea deşeurilor. Cursul, ultimul organizat anul acesta, va avea loc la finele acestei luni, la Sfântu Gheorghe.

Reprezentanţii CCI Covasna au anunţat că „pentru a veni în sprijinul membrilor,  tuturor firmelor şi persoanelor fizice interesate, anunţă organizarea cursului de Responsabil cu gestionarea deşeurilor, în baza legii nr. 211/2011, în data de 27 noiembrie (a.c), între orele 14.00- 20.00. Cursul se va desfăşura la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie (CCI) Covasna, din Sfântu Gheorghe, str. Oltului, nr.17.

Pe site-ul organizatorilor, www.ccicov.com, se arată că, „în conformitate cu prevederile Legii nr. 211/25.11.2011, art. 22, alin. 3, deţinătorii/ producătorii de deşeuri, persoane juridice, comercianții, precum şi operatorii economici autorizaţi din punct de vedere al protecţiei mediului pentru efectuare a operaţiunilor de colectare şi transport deşeuri, „au obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii care să urmărească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege sau să delege această obligaţie unei terţe persoane. Conform alin. 4. din această legepersoanele desemnate, trebuie să fie instruite în domeniul gestiunii deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate”.

Reprezentanţii CCI Covasna au precizat că pentru această ediţie, ultima din acest an, taxa de participare va fi redusă:  „Pentru membrii Camerei de Comerț participarea este gratuită. Pentru nemembri 200 RON+TVA. Rugăm participanții să se înscrie cât mai curând, numărul locurilor fiind limitat. Profitaţi de ocazie pentru a face economie de timp şi bani!”, au transmis reprezentanţii CCI Covasna. Termenul de înscriere este 25 noiembrie.

Informații privind tematica acestui curs, precum și alte detalii pot fi aflate accesând site-ul Camerei de Comerț și Industrie (CCI) Covasna, www.ccicov.com, la sediul Camerei (din str. Oltului nr. 17, Sfântu Gheorghe), la tel. 0755.085.843, persoana de contact – doamna Bodor Tunde,  sau prin email ([email protected]).

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail