Aţi auzit de “Biblionet”? Dacă nu, acest articol e menit să vă introducă într-o lume modernă, o lume în care biblioteca îşi face un nume în care renaşte datorită iniţiativelor unor oameni ce s-au gândit la folosul acestei instituţii, ce ani de-a rândul a fost sprijin pentru cei ce au doritorit să culeagă informaţii din cărţi, pentru ca la un moment dat să îşi etaleze cunoştinţele.

Cu toţii ştim cât de importantă este ştiinţa, pentru că prin ea urcăm pe treptele societăţii. Dacă faceţi parte din grupul vizitatorilor frecvenţi ai  bibliotecii, atunci cu siguranţă aţi dat, cel puţin odată, peste un afiş cu câte un concurs  organizat de acest program. Dacă îmi aduc bine aminte, unul din motto-urile programului spunea: “Ieri carte, azi internet, mâine biblionet”.

Să încep deci cu o descriere scurtă a programului: a fost iniţiat şi susţinut de fundaţia “Bill & Melinda Gates”, acum 5 ani, cu scopul de a introduce accesul la internet şi  informaţii în bibliotecile zonelor rurale (chiar şi cele mai putin dezvoltate), şi nu numai!

Programul are o serie de avantaje, nu numai din punctul de vedere al ajutorului pe care îl oferă  tinerilor şi copiilor, precum şi persoanelor mai în vârstă, din zonele respective. Cei ce nu mai sunt la prima tinereţe primesc sfaturi elementare în tehnologia calculatoarelor şi lecţii cu privire la folosirea acestui instrument modern de comunicare. Astfel, părinţii şi bunicii noştri  ajung la “performanţa” de a ţine legătura cu cei dragi, prin intermediul internetului. Pare neverosimil, rareori ni-i imaginăm pe cei în vârstă butonând o tastatură, însă e purul adevăr! Cât despre copii şi tineri, aceştia îşi pot procura uşor informaţiile pentru şcoală, profitând în acelaşi timp de ocazia vizionării de filme, a jocurilor şi interacţiunea în spaţiul virtual.

Însă, cel mai important lucru îl reprezintă faptul că programul oferă un curs de formare pentru bibliotecari, oferind materiale pentru a adopta cele mai noi inovaţii în rândul bibliotecilor. Totodată, aceştia au parte  şi de cursuri în ceea ce priveşte utilizarea computerelor, pentru a putea fi abili de îndrumarea comunitarilor.

De curând, Biblionet a pus în scenă un nou concurs: “Căutătorii de poveşti“

Participarea la acest concurs presupune scrierea unei poveşti “autentice” legate de schimbarea pe care a adus-o programul în viaţa ta, ori o poveste legată de bibliotecă.

Punându-şi la bătaie talentul şi timpul, Irina Păcurariu, Radu Paraschivescu, Vlad Petreanu şi Cătălin Ştefănescu, pe care cu siguranţă îi recunoaşteţi de pe canalele naţionale, vor face un tur al ţării pentru a observa schimbarea din comunitate realizată pe baza acestui program şi pentru a colecţiona istorisirile voastre, ca mai apoi să le publice într-o carte, cu scopul de a scoate din “anonimat” şi de a readuce viaţa bibliotecilor publice din România, precum şi într-un e-book tradus şi în limba engleză.

Pentru ă vă putea convinge de succesul creat de  acest program, vă voi reda câteva exemple de  utilizatori ai noii idei de bibliotecă. Pentru că acest concurs modifică modul în care sunt priviţi, de obicei, bibliotecarii: nişte simpli “administratori anonimi ai unor cărţi de pe raft”.  Şi merg mai departe, punându-le în cârcă o sarcină mai aproape de sufletul omului, aceea de “administrator de poveşti vii”, ceea ce implică automat o apropiere faţă de cititori, de  însetaţii de cunoaştere.

După cum spuneam, datorită  inovaţiei oamenii au ajuns departe, şi iată:

Un domn Neculai din Comuna Helegiu şi-a găsit un post de electrician, ghici cum?! Cu ajutorul internetului de la biblioteca locală. Şi vreţi să ştiţi unde? Vă spun: în Dubai. Surprinzător, nu-i aşa?

În biblioteca din Mediaş, bunicii cu blog şi cont de Facebook vin la BuniNet. După cum puteţi observa, programul e un tărâm fără frontiere, luând în calcul toate generaţiile, pentru că atâta timp cât trăieşti, înveţi! Dacă sunteţi curioşi, intraţi şi voi, dragi bunici! Trebuie doar să tastaţi adresa aceasta: www.buninetmedias.blogspot.ro/

Încă un caz, ce pare de telenovelă sau de emisiune TV! Vă vine să credeţi că, tot datorită internetului, o mamă din Municipiul Moreni, din Dâmboviţa, îşi regăseşte copilul dat spre adopţie, acum 15 ani? Ei bine, s-a întâmplat!

La Băile Felix, un turist turc află ce atracţii să viziteze de la bibliotecara locală, cu ajutorul Google Translate.

Italianul Mateo din Torchiarlo, vorbeşte cu doamna Ionescu, bibliotecara din Țânțăreni, cu ajutorul copiilor romi care au locuit o vreme în Italia. Romantic şi nostim în acelaşi timp, nu?

Şi în final, la Bibliocrâşma din Maramureş e veselie mare!

Sunteţi în dubii în ceea ce priveşte elementele comune ce le au oamenii care urmează cursuri de perfecţionare profesională, bunicii cu blog şi cont de Facebook, sau care au nevoie de informaţii medicale rapide, copiii care vin să vorbească cu părintii plecaţi la muncă în străinătate şi fermierii care accesează fonduri şi subvenţii agricole APIA?

Paul Andrei Baran, directorul Programului Biblionet în România, vă dă răspunsul: “Accesul la informaţie poate schimba vieţile oamenilor, iar poveştile celor care accesează noile servicii ale bibliotecilor publice din România, modernizate prin programul Biblionet începând cu 2009, sunt cele mai bune dovezi. Pe măsură ce accesul la tehnologiile online se extind în mediul rural, datorită bibliotecilor, exemplele din ţară ne arată că românii ştiu ce să facă cu oportunităţile, odată ce li se oferă, şi totodată că putem recupera decalajul digital între mediul urban şi cel rural”.

Dacă vreţi să citiţi operele deja scrise ale unora dintre cei ce au îndrăznit, vizitaţi www.cautatoriidepovesti.ro, unde de asemenea veţi găsi mai multe informaţii, atât despre scriitori şi carierele acestora, cât şi despre ultimile locuri vizitate de aceştia, aventurile lor fiind însoţite de fotografii ! Nu-mi rămâne decât să vă urez, lectură plăcută!

Diandra Pavel

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail