De mai bine de un sfert de veac oamenii aşteaptă schimbarea, dar nu orice schimbare, ci una care să ducă ţara într-o direcţie bună. Oare cea în care înaintăm în prezent este o direcţie bună sau vântul schimbării împinge corabia spre ţărmuri necunoscute?
Vom alege astăzi câteva expresii din înţelepciunea latină şi le vom „potrivi” societăţii noastre actuale. . .
Prima expresie: mutatis mutandi are sensul: „schimbând ceea ce trebuie schimbat”. Dar oare, după Revoluţie, s-a schimbat cu adevărat tot ceea ce trebuia schimbat ori am schimbat şi ce nu trebuia? Am falimentat, vândut s-au distrus cea mai mare parte din obiectivele industriale româneşti, am desfiinţat în neştire cooperativele agricole şi celelalte forme de asociere din domeniul agriculturii, aşa că nu ne mai trebuiau nici fabrici de maşini agricole; am tăiat, vândut şi distrus în mare parte pădurile, dereglând astfel ecosistemele şi influenţând în sens negativ fenomenele naturale; i-am chemat pe străini să ne cumpere şi să lucreze pământul strămoşesc, să ne exploateze bogăţiile subsolului, să-şi vândă în supermarket-uri produsele lor, nu ale noastre, să ne comande alţii ceea ce trebuie să facem noi şi multe altele. În acelaşi timp câteva milioane dintre români, nemaiavând locuri de muncă, au plecat să-şi încerce norocul pe tărâmuri străine, unii la muncit, alţii la cerşit sau la furat. Şi aşa, cum „vântul schimbării” bate când într-o parte, când în alta, noi tot rătăcim de ani buni căutându-ne drumul. Şi în această rătăcire a noastră ne-am creat un modus vivendi, adică un „mod de a trăi, de a convieţui”, care de fapt, pentru majoritatea populaţiei, este un mod de a supravieţui, date fiind salariile şi pensiile la limita sărăciei. În această situaţie, pentru mulţi cetăţeni ai României „moderne” s-ar potrivi expresia statu quo ante, însemnând „în aceeaşi stare ca mai înainte”, adică tot săraci, ei nu simt „schimbarea” în bine, ci în rău.
Bineînţeles că trebuie să fim şi noi în rând cu lumea. Şi aşa ne-am băgat în UE, în NATO, în FMI şi în alte multe organizaţii, numai că oricât ne-am strădui, vom rămâne tot „cetăţeni de rangul doi” şi vom executa mereu ce spun alţii, într-un joc pe care nu noi l-am iniţiat şi nu noi vom fi câştigătorii, ci perdanţii. Şi ca să demonstrăm altora vitejia noastră, ne-am trimis şi tinerii să lupte în zone de război, folosind vechiul dicton latin dulce et decorum est pro patria mori (e dulce şi frumos să mori pentru patrie), deşi nu ştim ce legătură are patria cu Afganistanul, Irakul sau alte regiuni îndepărtate, şi cum poate fi astfel „dulce” ca să mori pentru patrie, când patria ta este aici?! Unii cititori vor protesta şi vor spune că sunt naiv, dar totuşi nu vor putea nega faptul că au fost destui dintre cei plecaţi, care s-au întors acasă în sicrie, ca o dovadă că nici măcar viaţa noastră nu ne mai aparţine.
Nu putem încheia acest comentariu fără a exemplifica o altă expresie latină: deux ex machina, însemnând „zeu coborât cu maşinăria, adică personaj (în realitate sau în teatru) care apare pe neaşteptate şi fără pregătire, pentru a rezolva o situaţie”. Cam cum ar fi apărut brusc, determinat de o situaţie neaşteptată, Guvernul tehnocrat, să salveze România. Şi ce-a ieşit, vedem cu toţii. Nu spunem că nu se străduieşte, însă aceasta nu ajunge, mai ales că un guvern fără susţinere politică / partinică, poate fi dat jos oricând. Pe de altă parte, acest guvern este mai mult „interimar”, neavând timp nici să înceapă, nici să termine tot ce-şi propune într-o perioadă extrem de scurtă, până la alegeri. Dacă ar fi să dăm doar câteva exemple, am menţiona aici trei situaţii: Legea salarizării unice, colapsul sistemului medical şi absorbţia fondurilor europene, însă problemele cu care se confruntă acest guvern sunt mult mai multe şi mai variate, iar presiunea exercitată asupra lui din toate părţile este enormă, urmare fiind şi frecventele schimbări de miniştri. De aceea, acum oamenii aşteaptă un alt zeu să coboare din maşinăria lui şi să sufle în pânzele corăbiei pentru a ne regăsi calea cea bună.
Indiferent de situaţie, întotdeauna pierde poporul, căci cei aflaţi la putere au din ce trăi, fie că lucrurile merg bine în ţară, fie că situaţia este critică. Din fericire oamnii mai au un lucru preţios: speranţa, speranţa într-un zeu care va veni pentru a-i duce spre o viaţă fericită.
Mihai Trifoi
