Acasă Știri Pagina 34
Schimbare
Da, adevărat este că niciodată nu va mai fi cum a fost, căci lumea se schimbă și calea este numai înainte. Sensul 8 al cuvântului „schimbare” este „modificare, transformare, prefacere (în parte sau total, în bine sau în rău)”, conform NDULR., întotdeauna ceea ce „a fost” se transformă în ceea ce „este” și apoi […]
Relaxarea programei şcolare şi creşterea salarizării în domeniu, propuneri ale profesorilor reuniţi în Congresul din Oradea
Sindicaliștii critică programul „România educată” al președintelui Iohannis: „Mesajul dumneavoastră îndeamnă cetăţenii către migraţie”
164 locuri de muncă sunt vacante, în evidențele AJOFM Covasna
Ajutor pentru casa bunicilor! – o nouă campanie a părintelui Vasile Antonie Tămaș
Salvamont Romania aniversează 52 ani de activitate cu o nouă versiune a aplicației sale de mobil
Corul „Plai Întorsurean”, la festival în Italia
Însemne de cinstire a memoriei istoricului, publicistului și scriitorului clujean Vasile Lechințan
Comitetul Patrimoniului Mondial al UNESCO va examina marţi candidatura sitului Roşia Montană
3 case familiale, construite cu sprijinul Fundaţiei SERA pentru copiii de la Centrul de plasament Olteni, finalizate
CJ solicită CSM rearondarea localităţilor Covasna şi Zagon la Judecătoria Târgu Secuiesc
Lansarea online a Revistei „Caietele de la Araci”, aflată la nr. 15
Între teamă și disperare
Campaniei de recrutare a rezerviștilor voluntari pentru anul 2021
AUR face apel la toate forțele politice din România să condamne public terorismul și să se delimiteze de toate persoanele implicate, în prezent sau trecut, în activități teroriste
HAI LA CINEMA! Programul Cinema Arta, în perioada 23 – 29 iulie
Spartak Trnava – Sepsi 0-0 » Covăsnenii reușesc o remiză la debutul încupele europene
Peste 300 de candidați covăsneni, la titularizare
Spitalul Judeţean a pus în funcţiune un sistem de consultare online a rezultatelor analizelor medicale
CJ solicită fonduri europene pentru un sistem de alarmă necesar detectării nivelului de oxigen la Spitalul Judeţean
Guvernul a adoptat OUG care permite împușcarea urșilor. Tanczos Barna: Primarul va decide prin ce mijloc să fie îndepărtat ursul
În atenția absolvenților de liceu promoția 2020-2021!
Ediţia din acest an a Festivalului DbutanT – consacrată regizorilor şi dramaturgilor debutanţi
MADRIGAL, bucuria de a trăi dăruind
De vorbă cu Gheorghe Furtună, cel mai vârstnic om – 93 de ani – din Voinești (în 1990)
Glamping, scufundări, peşti „barmani”, audiţii muzicale şi expoziţii subacvatice la lacul de la Dalnic
Astăzi- proba scrisă a examenului de titularizare în învăţământ; 3.250 de candidaţi în Capitală
CERT-RO atrage atenţia asupra unei campanii prin care iniţiatorii au „oferte” de falsificare a adeverinţei de vaccinare
20 iulie – Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene
https://www.bursa.ro/
Reclame
Angajări
Arhive
Curs valutar
Calendar